Biserica

Șerban VodĂ

Taina căsătoriei sfinţită prin mucenicie – Sfinţii Adrian şi Natalia


Model pentru tineri, pildă pentru ridicarea cununiei la sfinţenie. Căci numai în Dumnezeu ne descoperim rostul pe pământ şi menirea noastră. Ne-am obişnuit să gândim limitat, căci viaţa devine pentru mulţi doar o pescuire a plăcerilor, o înrobire în preocupări mici şi de multe ori meschine. Cu inteligenţă, demnitate şi curaj, insuflate de bunul Dumnezeu, putem ridica vălul preocupărilor frivole şi limitate, şi să tindem la asemănarea cu Dumnezeu.

Vreau să vă pun la suflet, mai ales tinerilor, un model de sfinţenie, un model desăvârşit de tineri creştini, care au iubit dincolo de efemer şi de neputinţele omeneşti, pe Cel care dăruieşte mai mult decât ar putea obţine sau realiza omul pe acest pământ: un loc în împărăţia veşnică. Trăitor în timpul lui Maximian, Adrian, păgân, pretor în Nicomidia, o ia de soţie pe Natalia, creştină. Iubindu-se unul pe altul, soţia credincioasă pregăteşte inima soţului ei pentru a deveni creştin.

Când dragostea se împlineşte în iubirea de Dumnezeu

Lucru care se înfăptuieşte după ce Adrian asistă la persecuţia a 23 de bărbaţi creştini. Când împăratul află că Adrian vrea să devină şi el creştin, îl întreabă: „Ţi-ai pierdut minţile?” Iar tânărul Adrian, de numai 28 de ani spune: „Abia acum mi le-am regăsit.” Este aruncat în temniţă şi torturat.

Credinţa neclintită a Nataliei în Dumnezeu a determinat-o să-şi îndemne soţul, pe Adrian, să suporte chinuri groaznice, fiind încredinţată că acestea vor fi scurte, aici pe Pământ, comparativ cu plata veşnică ce are să-şi ia în Cer. Cei doi erau căsătoriţi de doar 13 luni când tânărul Adrian, în vârstă de 28 de ani şi născut din neam ales, cu o slujbă bună, sub împăratul Maximian a decis să-şi dea viaţa Lui Hristos.

Neînduplecându-l să-şi renege credinţa, i se îngăduie să plece acasă pentru a-şi lua rămas bun de la familie înainte de a fi executat. Poate era şi gândul că, văzându-i pe ce dragi, i se va înmuia inima şi va renunţa la credinţa creştină de bună voie. Natalia, văzând că Adrian se întoarce acasă, încuie uşa, temându se că soţul ei s-a lepădat de Hristos şi de aceea a fost eliberat. Dar dându-şi seama de scopul revenirii acasă, supărarea i se schimbă în bucurie. După ce şi-a luat rămas bun de la toată familia, Adrian s-a întors împreună cu Natalia la temniţă, dându-i sfaturi ce să facă cu averea sa. Pe drum ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământeşti, ci să cugete la bunătăţile cereşti.

După torturi prelungite, împăratul a poruncit ca braţele şi picioarele mucenicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovală, Adrian şi cei 23 de creştini dându-şi duhul.

După câteva zile de la trecerea lor la cele veşnice, Natalia l-a văzut pe Adrian în vedenie şi acesta i-a descoperit că în curând va veni şi ea în lumina cerească. Natalia şi a dat duhul, alăturându-se soţului ei în împărăţia lui Dumnezeu.

Sfinţi căsătoriţi

Praznicul celor doi soţi, Adrian şi Natalia, este un prilej cum nu se poate mai potrivit pentru a vorbi despre cele două căi pe care omul poate merge în această viaţă spre dobândirea sfinţeniei: unul dintre ele este căsătoria, iar celălalt călugăria. Ambele drumuri sunt mântuitoare pentru suflet. Greu este însă să alegi unul dintre aceste drumuri, cel în care fiecare dintre noi se poate desăvârşi şi la capătul căruia să primească mântuire, viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.

Dacă ne uităm în calendarul Bisericii, vom observa că el este plin nu numai de cei care au urmat sfaturile evanghelice, adică au lăsat casă, familie, uneori averi, de cele mai multe ori un oarecare confort şi siguranţă şi au ales să urmeze lui Hristos. Trăind în obşti monahale sau în pustie, în asceză, adică în post, ascultare, multă rugăciune şi sărăcie. Cercetând deci calendarul şi vieţile sfinţilor, vom descoperi foarte mulţi sfinţi care au fost căsătoriţi. Unii dintre ei au avut şi copii. Proveneau din medii sociale diverse, de la ţărani, pescari, ostaşi, până la slujitori ai altarului, medici, nobili sau chiar împăraţi. Săraci sau bogaţi. Fără de carte sau oameni de ştiinţă. Cercetând deci vieţile sfinţilor veţi vedea că niciodată nu a fost uşor să duci o viaţă plăcută lui Dumnezeu, fie în mănăstire, fie în societate.

De multe ori spunem că nu mai sunt vremuri să devenim sfinţi. Şi cu toate acestea vom descoperi că acestea sunt doar scuze, că am devenit prea comozi, că ne lăsăm acaparaţi de mrejele acestei lumi, de preocupările ei de multe ori uşuratice, fără ţel şi fără substanţă. Pentru că de fapt nu am descoperit care este rostul nostru pe acest pământ şi la ce ne-a chemat de fapt Dumnezeu în această viaţă.

Aşadar mulţi sunt sfinţii căsătoriţi. Şi vă voi aduce doar câteva exemple care vă vor face să reflectaţi mai mult, cu seriozitate şi mai mult curaj la cele pe care le-au îndurat cuvioşi şi cuvioase, drepţi şi drepte, fericiţi şi fericite, mucenici şi muceniţe, martiri şi martire. Şi nu-i uităm pe prorocii Vechiului şi Noului Testament şi nici pe evanghelişti sau ucenici sau apostoli ai Domnului. Sau pe femeile mironosiţe.

Astfel, Domnul şi-a ales apostolii dintre bărbaţi de cele mai multe ori cu familie. Precum Petru de pildă, care şi a lăsat soţia şi casa şi L-a urmat pe Domnul. Sau mulţi alţi ucenici, care, împreună cu soţiile l-au urmat şi slujit pe Hristos oriunde S-a dus. Aşa cum a fost Cleopa şi soţia sa, mironosiţa Maria lui Cleopa. Apoi nu putem uita, de pildă, mamele unor sfinţi, cum ar fi Sfanta Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, sau Sfânta Monica, mama fericitului Augustin. Sau atâtea soţii care s-au rugat pentru soţii lor, păgâni, să-L primească pe Hristos. Nu i-aş lăsa la o parte nici pe părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia şi Elisabeta. Şi cu siguranţă pe Drepţii părinţi Ioachim şi Ana.

Am deschis, aşadar, un subiect extrem de ziditor de suflet în egală măsură pentru creştinii de ieri şi azi. Nădăjduim să putem continua în numerele viitoare această dezbatere, care ne va face să privim altfel viaţa noastră şi a familiilor noastre. ❖

Maria Buleu

Articol apărut în foaia duminicală „Cuvântul care zidește” nr.34/23.08.2020