Biserica

Șerban VodĂ

Sâmbăta morților – Moșii de iarnă


Sâmbătă, 22 februarie 2020, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Această sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea „Moşii de iarnă”. Biserica îi pomeneşte pe cei morţi, pentru că moartea nu este sfârşitul existenţei omului. De aceea, Biserica  îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi.

Mai mult, Biserica nu vorbeşte de trecere într-o stare de „nefiinţă” – aşa cum tot mai mult auzim în zilele noastre! – ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Mântuitorul, când ajunge în casa lui Iair a cărui fiică de numai 12 ani murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca 8, 52).
Moşii desemnează persoanele din neamul nostru mutate în veşnicie pentru care se fac rugăciuni de mijlocire. Despre rugăciunile pentru cei morţi, Sf. Ioan Gură de Aur spunea: „Să ne rugăm pentru cei morţi, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câştige prinos de plată şi să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.
Într-o rugăciune din Liturghia Sf. Vasile cel Mare, preotul Îi cere lui Dumnezeu să-i pomenească în ceruri pe cei pomeniţi de el, nominal, la Proscomidie, şi adaugă: „Iar pe cei pe care nu i-am pomenit, din neştiinţă sau uitare, sau pentru mulţimea numelor, Tu Însuţi îi pomeneşte, Dumnezeule, Cel ce ştii vârsta şi numirea fiecăruia, Cel ce pe fiecare îl ştii din pântecele maicii lui.”

Pomenirea celor adormiţi se face din timpuri apostolice Rugăciuni pentru cei morţi se făceau şi în primele Biserici din Alexandria, Cartagina, Constantinopol sau Milan. Din toate vechile Liturghii – ale Sf. Iacob, fratele Domnului, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur sau Sf. Grigorie – precum şi în altele, cum ar fi cele orientale, nu există nici una în care să nu găsim în cuprinsul ei şi rugăciuni pentru cei adormiţi. În Liturghia Sf. Apostol Iacob sunt prezente atât rugăciunile pentru cei vii, cât şi pentru cei adormiţi: „Doamne, Dumnezeul duhurilor şi al trupurilor, adu-ţi aminte de toţi drepţii de care ne‑am adus aminte şi de (cei) care nu ne-am adus aminte, de la Abel până în ziua cea de astăzi. Dă-le lor odihnă în lăcaşurile cereşţi ale Împărăţiei Tale, în desfătările raiului, în sânul lui Avraam, al lui Isac şi al lui Iacov, sfinţii noştri părinţi, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, unde străluceşte totdeauna lumina feţei tale”.
În Liturghia Sf. Vasile cel Mare întâlnim această rugăciune: „Adu-ţi aminte, Doamne, de cei ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”, îndemnându-ne să ne rugăm „pentru odihna şi iertarea sufletelor lor în loc luminat unde nu e întristare, nici suspin, dă-le Doamne odihnă unde străluceşte lumina feţei Tale”.
În Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, rugăciunea pentru morţi se repetă de trei ori. El îi învaţă pe credincioşii săi să se roage pentru cei adormiţi, arătând binefacerea acestei rugăciuni, „atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi”. Şi tot Sf. Ioan Gură de Aur ne îndeamnă „Nu numai că nu trebuie să plângem sau să ne întristăm de moartea celor dragi, ci, mai mult trebuie să plângem nu moartea lor, ci păcatele pe care aceştia le-au făcut”.
În cultul liturgic sunt dedicate anumite zile pentru pomenirea morţilor Biserica Ortodoxă a consacrat pentru pomenirea generală a morţilor o zi liturgică pe săptămână, şi anume sâmbăta, pentru că aceasta este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad spre eliberarea drepţilor răposaţi.
Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt consacrate în chip special, în toate Bisericile Ortodoxe, pomenirii generale a morţilor, prin cântări şi rugăciuni înscrise în rânduiala de slujbă: sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi) şi sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt. Ambele zile poartă în popor şi denumirea de Moşi (de iarnă şi de vară), pentru că în ele facem pomenire pentru părinţii, moşii şi strămoşii noştri cei adormiţi.
La Moşii de iarnă facem pomenirea morţilor, pentru că a doua zi, Duminică, Biserica ne aminteşte de a două venire a Domnului şi de Înfricoşătoarea Judecată. De aceea, pentru că mulţi dintre drepţii Vechiului Testament au adormit fără să vadă pe Mântuitorul făgăduit şi aşteptat, iar mulţi dintre creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, Biserica face mijlocire pentru toţi aceştia, ca să se bucure de fericirea veşnică.
Importanţa Sfintei Liturghii Slujba Parastasului pentru cei adormiţi se oficiază în fiecare biserică după Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie preotul scoate miride (părticele) din prescură, pentru vii şi morti, care sunt aşezate pe Sfântul Disc, alături de Agneţ – partea din prescură care reprezintă pe Hristos, ca dragostea Lui să se reverse şi asupra lor. În timpul Sfintei Liturghii, Agneţul se preface în Trupul şi Sângele Domnului, iar miridele – care îi reprezintă pe cei pomeniţi – participă la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc.
Aşadar să nu uităm că pentru sufletele celor dragi ai noştri, plecaţi la Domnul, cea mai importantă este pomenirea lor la Sfânta Liturghie. Şi aceasta nu numai în Sâmbetele consacrate celor adormiţi, ci la fiecare Sfântă Liturghie din cursul anului. Cu cât noi participăm mai des la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători şi îi pomenim pe cei adormiţi în pomelnicul cu vii şi adormiţi pe care îl dăm la Altar, cu atât mai mult aducem sufletul în comuniune cu Hristos în Sfântul Potir. ❖

Maria Buleu

(Articol publicat în „Cuvântul care zideşte” nr.7 din 16 februarie 2020)