Biserica

Șerban VodĂ

Să lucrăm duhovnicește cu bucurie și de bunăvoie


Am trecut deja de mijlocul Postului Mare. Un Post pe care îl petrecem în condiții neobișnuite, nemaiîntâlnite vreodată. Amărăciune, debusolare, uneori teamă, alteori răzvrătire. Izolare, distanțare socială, care de multe ori înseamnă însingurare. Și izolarea bisericilor și a preoților.

Şi totuşi Dumnezeu ne-a făcut să trăim astăzi o mare bucurie: aceea de a urmări în duminica a 4-a din Post, 29 martie 2020, slujba Sfintei Liturghii de la biserica Şerban Vodă în direct prin YouTube. Sincer vă spun, niciodată n-am crezut că pot participa la o slujbă cu telefonul alături de mine! Mi-am concentrat toată atenţia asupra slujbei, m-am gândit la ceilalţi cu care eram împreună-rugători, am îngenuncheat întreaga Sfântă Liturghie şi întreg sufletul meu s-a aflat în biserica noastră!

Noi toţi, în rugăciune

Cred că am lăcrimat alături de voi, toţi cei care cu dor aţi simţit lipsa bisericii şi v-aţi bucurat că măcar aşa suntem aproape de preoţii noştri. Iar când am văzut biserica, frumoasă, luminată, ca o mireasă, pregătită pentru noi, am suspinat, căci nu mă gândisem niciodată că ea va fi doar ziduri, fără cei care sunt de fapt Biserica, Trupul lui Hristos: credincioşii.
Şi am mai avut o tristeţe: aceea că nu v-am mai putut întâlni. A fost prima duminică în care nu am tipărit foaia duminicală „Cuvântul care zideşte”. Şi nu vi l-am putut da fiecăruia, ca până acum, împreună cu dragostea mea şi urările de sănătate.
Dar până la urmă sentimentul care a fost copleşitor a fost acela al bucuriei, al unei păci interioare ireale, al renaşterii speranţei şi al sentimentului că Dumnezeu nu ne lasă. Dacă ne unim în rugăciune puternică, dacă transformăm casele noastre în biserici în acest post şi în acest răstimp de molimă, parohia noastră nu va avea numai o Biserică, ci zeci de mii, nu numai un Sfânt Altar de jertfă şi rugăciune, ci mii de altare, cu icoane, cărţi de rugăciune şi Psaltire, candele aprinse, agheasmă şi anafură. Dacă îngenunchem mai des acum, dacă avem un program de rugăciune mai bogat, dacă postim mai mult, dacă suntem mai buni şi mai blânzi, să facem toate cu bucurie şi cu râvnă spre Dumnezeu. Cu siguranţă văzându-ne Dumnezeu în dreaptă şi bună rânduială pe cât mai mulţi, şi că se întorc la El mulţi dintre cei care până mai ieri – sau chiar şi azi! – nu-şi găseau liniştea în a-i înjosi pe cei credincioşi, în a lovi Biserica Ortodoxă şi pe ierarhii şi preoţii ei şi a huli pe Dumnezeu, veţi vedea că va face să treacă mai repede acest timp al încercării pe care, vai, nu suntem în stare să-l trecem cu bine fără ajutorul Lui.

Când Dumnezeu ne aşteaptă ACASĂ

Dumnezeu ne aşteaptă pe toţi ca pe fiii risipitori mult iubiţi. De ce nu găsim mai repede drumul spre ACASĂ aşteptând să ajungem la disperare şi cu greu să mai supravieţuim, de ce cheltuim averea de la Tatăl – viaţa noastră, timpul ce ni l-a dat – pentru a face lucruri potrivnice celor pentru care Dumnezeu ne-a destinat: sfinţenia aici şi mântuirea în veşnicie? Pentru că dacă mă bucur în aceste zile că fiii Bisericii – mai apropiaţi sau mai depărtaţi de Biserică şi de Sfintele Taine – îşi întorc capul spre Dumnezeu şi realizează abia acum cât au pierdut fiind numai căldicei în trăirea în Hristos, mă întristez pentru cei a căror orbire sufletească le întunecă şi raţiunea, găsind acum ocazia să lovească mai tare în Biserică, de parcă din vina acesteia a venit pandemia peste noi.
Aşa că aflăm că bisericile sunt de vină. Că cei maxim 100 de credincioşi care au venit duminica trecută la slujbă, care au stat afară, iar unii dintre ei s-au împărtăşit, sunt vinovaţi pentru extinderea molimei! Nu aceia dintre milioanele de români care au venit din zonele roşii ale Europei, care au minţit la vamă şi care, mai apoi, n-au respectat nici o izolare, nici o carantină. Nu aceia care iau în derâdere gravitatea situaţiei sau minimizează importanţa măsurilor de prevenţie, accelerând propagarea virusului, şi aşa extrem de contagios. Văd zilnic zeci sau chiar sute de oameni care nu respectă cele mai elementare reguli: au mască la gură dar mănâncă cu mâinile goale covrigul pe care tocmai l-au cumpărat de la colţ şi pe care l-au plătit cu bani din aceleaşi mâini. Unii, deşi au mănuşi în mâini, după ce au pus mâna pe suprafeţe posibil contaminate – în timpul cât sunt în mijloace de transport, de pildă – butonează telefonul. Apoi duc telefonul la obraz şi de aici infectarea este gata. Să vă mai spun de legumele şi fructele din supermaketuri care sunt atinse de toţi cu mâna? Deja despre acestea medicii vorbesc că sunt sursă de infectare. Şi în supermarketuri merg de mii de ori mai mulţi oameni decât erau lăsaţi să meargă în starea de urgenţă în biserici!
Şi exemplele pot continua. Nu acuz pe nimeni. Se fac eforturi mari peste tot pentru a se dezinfecta şi a se limita propagarea virusului. Sigur că trebuie să şi mâncăm. Dar mai ales acum trebuie să ne hrănim şi cu hrană duhovnicească. Oare de ce pe Biserică este pus un microscop care măreşte atât de mult, iar pentru celelalte aspecte din societate se pun ochelari de cal?

Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră

Dar în toată această mare încercare care ne-a marcat viaţa tuturor, ne-a redus mijloacele de trai unora sau le-a făcut puţin probabile în viitorul apropiat, a pus mai ales firmele mici pe butuci şi în primul rând ne-a speriat prin consecinţele de nestăpânit în planul sănătăţii personale şi naţionale, există totuşi şi multe lucruri bune, de care trebuie să profităm de acum înainte. Unul dintre ele este faptul că ne rugăm acum mai mult. Să nu-i uităm în rugăciunile noastre pe cei din sistemul medical şi pe cei bolnavi. Şi nu în ultimul rând pe preoţii noştri care acum sunt şi ei în „izolare”. Atât ei cât şi bisericile sunt acum – ca şi mulţi dintre noi – în dificultăţi financiare. De aceea trebuie să ne gândim şi la aceştia, căci, la fel ca şi la medici, nu li se poate cere să-şi continue lupta fără mijloace. Oricum, nu uitaţi că ei sunt acolo, la datorie, iar noi, oricând avem probleme sau întrebări, putem lua legătura cu preotul nostru.
Sunt convinsă că m-aţi înţeles bine, căci cunoaşteţi îndeaproape lucrarea ce se face în biserica Şerban Vodă, atât cea misionar-pastorală, cât şi cea social filantropică, dar şi cea administrativă şi de construcţie. Nici o clipă acestea nu au încetat, iar noi ne-am bucurat de roadele acestor activităţi. Şi de multe ori ne-am mândrit cu biserica noastră. Aşa cum preoţii noştri ies mereu în întâmpinarea noastră, se cuvine ca şi noi să ne întrebăm în această perioadă cum îi putem ajuta: pe ei şi biserica. Căci facturile continuă să vină şi pentru biserică. Să nu uităm că mai ales acum la Sfântul Altar nu încetează pomenirile pentru noi şi pentru cei adormiţi ai noştri. Împreună în comuniune şi rugăciune curată vom trece cu ajutor ceresc peste această perioadă. Să-l pomenim aici şi pe Sfântul Paisie Aghioritul care, prin anii ’80, mărturisea: „Dumnezeu, spunea el, îngăduie să se facă acum o zguduitură puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari… S-o luăm în serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili să lucrăm duhovniceşte. Şi este bine să facem aceasta cu bucurie şi de bunăvoie, iar nu cu mâhnire, de nevoie. Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască”.
Maria Buleu

redacția ziarului „Cuvântul care zidește”

(Articol apărut în „Cuvântul care zidește” nr.13/29.03.2020)