Biserica

Șerban VodĂ

Predica părintelui Dinu la Sfânta Liturghie din ziua a treia de Paști


În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!
Hristos a Înviat!
Binecuvântați și drept-măritori creștini,
În această minunată zi a Paștelui, cu bucurie vă întâmpinăm cu același salut apostolic, ca să vă mărturisim prin aceasta credința noastră nestrămutată în Învierea lui Hristos și în învierea noastră.
Sfintele Evanghelii care s-au citit în aceste zile au fost de o adâncă profunzime, ducându-ne pe noi cu mintea în locurile cele mai minunate și la cuvintele cele mai adânci pe care le-a rostit Mântuitorul și cele care au rămas scrise în inima Apostolului Evanghelist Ioan și a Sfântului Luca. Sfântul Luca, cel care pe toate le-a cercetat cu de-amănuntul, a socotit pe cale ca să le scrie pe îndelete pe toate, ca să ne încredințeze pe noi de temeinicia celor propovăduite de el. Sfânta Evanghelie care s-a citit în noaptea de Paști arată o profunzime dumnezeiască a cuvântului Sfântului Evanghelist Ioan, supranumit „vulturul ceresc”, care ne spune că la început a fost Cuvântul, adică a fost rațiunea. Și Cuvântul a fost de la început şi Dumnezeu era Cuvântul, Dumnezeu era rațiunea. Toate prin „Cuvânt” s-au făcut și fără rațiune nimic nu s-a făcut, din tot ceea ce s-a făcut. Și Dumnezeu era Cuvântul care luminează pe tot omul care a venit în lume.
Atunci ne mai spune el că a fost un om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească. Nu era el Cuvântul, ci el avea să mărturisească. Că S-a făcut Cuvântul trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr, căci Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.
Cine este acest Iisus Hristos? Este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, care așa cum am auzit în zilele Săptămânii Pătimirilor, Hristos a pătimit pentru noi, a murit și a înviat și S-a făcut începătura Învierii tuturor celor adormiți. Șapte săptămâni au fost de post, în care noi ne-am pregătit pentru primirea acestui mare praznic al Patimilor, dar de la Paști încă șapte săptămâni Biserica are prilejul să vă împărtășească bucuria acestui praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Ce este, de fapt, Învierea? Este învățătura de bază a Bisericii.
Învierea lui Hristos nu este o înviere oarecare. Nu este ca a lui Lazăr, cel înviat a patra zi din morți. Nu e ca a fiului văduvei din Nain și nu este ca a fiicei lui Iair. Acestea erau învieri săvârșite de Mântuitorul, dar aceștia, după ce au înviat, au murit din nou. Învierea Domnului este începutul altei vieți, veșnice. Domnul Iisus Hristos, când înviază din mormânt, trupul Lui pierde stricăciunea, pierde greutatea. Trupul Lui se mișca cu o viteză dintr-o parte în alta, fără să aibă greutate, ci El avea ușurință, trecând chiar prin ușile încuiate.
El se arată de zece ori ucenicilor Săi, ca să-i convingă de dumnezeirea Lui. El îi pregătise. El i-a ales pe cei doisprezece. I-a purtat învățătura în cele mai înalte sfere ale gândirii dumnezeiești. Le-a deschis lor mintea ca să priceapă toate Scripturile, cum le-a deschis lui Luca si lui Cleopa pe drumul Emausului. I-a învățat despre Tainele Bisericii, despre Taina Spovedaniei. Apoi i-a învățat despre Sfânta Liturghie, i-a învățat despre cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie purtat la toate neamurile. I-a făcut să depășească înțelegerea îngustă a legii iudaice și să înțeleagă că Hristos a venit să mântuiască toată omenirea. Și de aici a deschis propovăduirea Evangheliei la toate neamurile.
Ei bine, pe acei doisprezece i-a întărit în credință, arătându-Se lor în chip deosebit după Înviere și repetând cu ei toate cele învățate timp de trei ani și jumătate. S-a arătat ca sa-i izbăvească de frică. S-a arătat femeilor mironosițe și le-a spus „Bucurați-vă!”. Și apoi, femeile mironosițe au vestit pe apostoli. S-a dus Petru și a văzut. S-a dus Domnul prin ușile încuiate, a trecut și le-a zis „Pace vouă!”. De ce le-a zis acest cuvânt? Pentru că ei erau înspăimântați. Fiecare, într-un fel sau altul, auzise de Înviere și nu mai știa ce să creadă. S-a arătat ucenicilor, fără Toma și apoi cu Toma. L-a pus pe Toma ca să pipăie coasta Lui, ca să vadă și să îl determine să exprime bucuria: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.
Apoi, Evanghelistul Luca ne spune că Domnul S-a arătat la doi ucenici, care în dimineața Învierii mergeau către un sat, departe de Ierusalim, ca la 60 de stadii, al cărui nume era Emaus. Și ei, când mergeau pe cale, vorbeau despre cele întamplate în Ierusalim. Și S-a apropiat de ei Domnul Iisus Hristos, spune Evanghelistul că ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Și i-a întrebat Domnul: Ce sunt cuvintele aceastea pe care le schimbați între voi și de ce sunteți triști? Cum, Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi ceea ce s-a întâmplat în el în aceste zile? Care? Cele cu Iisus Nazarineanul, proorocul puternic în faptă și în cuvânt, înaintea Lui Dumnezeu și a tot poporul? Cum L-au răstignit arhiereii și căpeteniile și L-au condamnat la moarte și L-au omorât, iar noi nădăjduiam că El este cel care avea să izbăvească pe Israel? Și cu toate acestea, este a treia zi de când s-au întâmplat acestea. Și niște femei de-ale noastre, ducându-se dis-de-dimineață la mormânt, s-au dus și au spus că au văzut arătare de înger, care le-a spus că El este Viu. Și unii dintre noi s-au dus la mormânt și au văzut și s-au convins de ceea ce au spus femeile, doar că ei nu L-au văzut. Atunci, Domnul Iisus Hristos începe să le tâlcuiască Scripturile: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima! Ca să credeți toate câte au spus proorocii, nu trebuia oare Iisus să pătimească acestea și să moară, cum spun proorocii? Și apoi să intre în slava Sa? Și începând de la Moise, le-a tâlcuit lor toate Scripturile care erau despre El.
Și s-au apropiat de satul în care mergeau. Dar Domnul se făcea că merge mai departe. Ei au simțit ceva în cuvântul Domnului și îl rugau stăruitor: „Rămâi cu noi, că e spre seară și a plecat ziua.” Și au intrat ca să cineze împreună cu El, iar Domnul, El a devenit gazdă. A luat pâinea și frângând, le-a dat-o lor, iar ochii lor s-au deschis, căci până atunci erau închiși ca să nu Îl cunoască. Și L-au cunoscut, iar El S-a făcut nevăzut de dânșii. L-au cunoscut la frângerea pâinii și aveau să spună după aceea: „Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și ne tâlcuia Scripturile?” Domnul S-a prezentat la Emaus și a săvârșit, în Duminica Învierii, Sfânta Liturghie cu ei. El le-a dat pâinea, El este cel care le-a spus cândva: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu.” Cu siguranță apostolii și-au adus aminte de cuvintele Domnului Iisus Hristos și L-au cunoscut în frângerea pâinii. El S-a făcut nevăzut, dar de fapt era prezent în Pâine și în Vin. Aceasta este Liturghia creștină, când Domnul este prezent în chip real în Pâine și în Vin. El ne-a spus să o facem spre pomenirea Lui, că ori de câte ori mâncăm Trupul Lui și bem Sângele Lui, Moartea și Învierea Lui le vestim până la venirea Lui. N-a spus Domnul: „Eu sunt Pâinea Vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit? Pâinea care se coboară din Ceruri este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt Pâinea cea Vie, Care S-a pogorât din Cer. Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu.”
Ce cuvinte adânci! Ce revelație dumnezeiască la Emaus! Și astăzi se păstrează locul acesta, unde cândva în secolul al IV-lea a existat o biserică ortodoxă, iar după cruciade, în locul ei – pentru că fusese dărâmată – s-a ridicat o biserică romano-catolică, care aduce aminte de faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a săvârșit Sfânta Liturghie cu ucenicii Luca și Cleopa, când merseseră la Emaus.

Iubiți credincioși!

Aceasta este credința noastră nestrămutată în Înviere și prezența Domnului cu noi prin Liturghie, până la sfârșitul veacurilor! De aceea și dumnezeiescul Pavel spunea că omul, atunci când se apropie de Potir, trebuie să se cerceteze bine, ca nu cumva să mănânce spre osândă Trupul Domnului și să bea Sângele Lui. Noi, la Sfânta Liturghie, ne aflăm întotdeauna înaintea lui Dumnezeu, care cunoaște în adânc sufletul și viața fiecăruia. Trebuie să ne apropiem cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste. Să nu stăm departe atunci când se săvârșește Sfânta Liturghie, ci întotdeauna plecând de dimineață ca femeile mironosițe, să participăm cu evlavie, cum ne îndeamnă Biserica, la Sfânta Liturghie.
Domnul S-a arătat lui Luca și lui Cleopa. „Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și ne tâlcuia Scripturile?” I-a pătruns duhul lui Dumnezeu atunci când le tâlcuia Scripturile, cum ne pătrunde pe fiecare când ascultăm Scripturile, cum simțim că Dumnezeu ne cercetează și ne luminează și prin aceasta, prin lucrarea Duhului Sfânt în inima noastră. Și prin predică, prin cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl citim și pe care îl ascultăm. Domnul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor ca să-i convingă și să îi întărească. Și după ce Domnul s-a arătat după Înviere, ucenicii nu mai erau stăpâniți de frică, ci mărturiseau ceea ce au trăit: pe Iisus Hristos – cum spune Sfântul Petru – Acela care a murit, dar care a înviat, pentru păcatele noastre. Și așa s-a arătat El ucenicilor și la Marea Tiberiadei, când l-a integrat din nou pe Petru printre apostoli. „- Mă iubești? – Doamne, Tu știi toate. Tu știi că Te iubesc. – Paște oile Mele.”. Și l-a integrat pe Petru.
S-a arătat și lui Pavel, pe drumul Damascului, într-un chip deosebit. Pavel primise înștiințare și scrisoare să meargă să-i prindă pe creștini, dar pe drumul Damascului S-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos și i-a zis: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” A rămas orb. „- Cine ești, Doamne? – Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti, dar greu îţi este să loveşti cu piciorul în ţepuşă.” I-a spus acest proverb, pe care cu siguranță Saul îl cunoștea, pentru că era învățat și cunoștea Scripturile vechi-testamentare în adâncul lor profund. A rămas orb. Numai aceasta l-a determinat pe Saul să își schimbe concepția lui despre viață. A devenit apostol – Apostolul neamurilor – după ce Domnul Iisus Hristos i-a descoperit minunea Întrupării Sale și Învierii, pe drumul Damascului. Iar el, în toată viața, a căutat pe Iisus Hristos și L-a propovăduit pe Cel care a pătimit și a înviat, cum avea să spună. Eu îl propovăduiesc pe Iisus Hristos, care a murit și a înviat, care a pătimit pentru noi. Și toată învățătura Bisericii se sprijină pe Învierea lui Hristos. Dacă Hristos n-ar fi înviat, spune Sfântul Apostol Pavel, „zadarnică este credința voastră, zadarnică este și propovăduirea noastră.”. Și el cu judecata lui profundă spunea: „Se seamănă omul întru stricăciune și înviază întru nestricăciune. Se seamănă întru necinste, înviază întru mărire. Se seamănă trup omenesc, înviază trup duhovnicesc”, îmbrăcat ca al Domnului după Înviere, în lumină, purtând stigmatele Pătimirii.
Iată deci, cum trebuie să înțelegem noi cuvintele Mântuitorului, când spune la învierea lui Lazăr: „Eu sunt Învierea și Viața. Cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu.” De aceea noi credem desăvârșit în Înviere, pentru noi și pentru morții din morminte, căci despre învierea morților din morminte vorbește și profetul Iezechiel, și profetul și proorocul David, și profetul Daniil, cel care a stat în groapa cu lei. Vorbesc despre învierea morților chiar și Iov, mult-pătimitorul.
Praznicul acesta cuprinde nu numai lumea văzută, ci și pe cea nevăzută. Și de aceea noi credem și mărturisim în Crez: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!”. De aceea noi mergem și ne tânguim la mormintele morților noștri cu nădejdea învierii în suflet. Și de aceea le împodobim mormintele cu flori și nu uităm de ei, pentru că și ei vor învia. Și cei care vor fi vii, se vor transforma și ei. Vor fi prezenți la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, atunci când cei morți din morminte se vor scula și toți ne vom prezenta înaintea lui Dumnezeu.
Da, iubiți credincioși, praznicul acesta al Învierii ne îndeamnă pe noi să ne schimbăm viața, căci ne spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia de la Ioan: „Vor învia cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii.” De aceea, în aceste momente când avem timp să cugetăm mult, să cugetăm și asupra vieții noastre și să o schimbăm, din dragoste pentru Dumnezeu, ca să fim și noi părtași învierii vieții celei veșnice și să putem și noi să ne bucurăm, să intrăm în bucuria Stăpânului, ca o oaie binecredincioasă. Ca o slugă binecredincioasă să ne izbăvească Dumnezeu de chinurile veșnice al iadului, în care să nu petreacă nici dușmani de dușmanii noștri.
Iubiți credincioși, toate cântările acestei săptămâni sunt mângâietoare. Paștile nestricăciunii, Paștile cele veșnice, Paștile lui Hristos Mântuitorul. „Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră sterpă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii!” Din Iisus Hristos, care a spus: „Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii.” Și de aceea Sfânta Lumină, când S-a pogorât, Îl reprezintă pe Hristos. Nu mai are nimic material în ea, ci este în lumina lui Hristos, pe care prin minune am primit-o. Și ați văzut cu toții la televiziune cum s-a pogorât ca semn al iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Mulți se gândeau că n-o să coboare, dar Dumnezeu S-a grăbit. Nici n-a terminat bine Patriarhul rugăciunea, Dumnezeu S-a grăbit și a dat Lumina ca un semn că este lângă noi în încercarea prin care trecem. Așa ne și spune Biserica: „Veniți de luați lumină! Lumina lui Hristos luminează tuturor.”. Și dacă primești Lumina, tu să devii lumină. Așa a spus Hristos: „Voi sunteți lumina lumii. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să Îl slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” Fii lumină acolo unde ești. Să umblăm ca fii ai Luminii, să ne izbăvească Dumnezeu de fiii întunericului, să căutăm Lumina și faptele noastre să fie făcute la lumină, ca să lumineze lumina noastră înaintea tuturor. Nimeni nu aprinde făclie spre Mântuitorul și o pune sub obroc, ci în sfeșnic, să lumineze tuturor celor din casă. „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor.”
Cu aceste gânduri mângâietoare, petrecem acest praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos și trecem prin această încercare, prin care mulți au suferit. Și pentru izolare, și pentru boala năprasnică, care s-a abătut asupra noastră. De aceea îi mulțumim lui Dumnezeu, că am văzut că multe semne de îndreptare sunt. Medicii iscusiți din țara noastră au reușit să tămăduiască foarte mulți bolnavi, a fost o luptă pe viață și pe moarte. De aceea și spune Scriptura să ne aducem aminte de medicii noștri, căci și pe aceștia i-a făcut Dumnezeu. Să îi avem în rugăciunile noastre, să le dea Dumnezeu putere și minte pricepută, ca să descopere tainele pe care Dumnezeu le-a pus în om. Pentru că fiecare om poate fi o taină și trebuie să luptăm pentru fiecare viață, pentru fiecare om care este cuprins de boală. Să îl îmbărbătăm și fie ca Dumnezeu să ne dea Bucuria, să trecem biruitor prin această încercare, ca să putem să ne regăsim din nou în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. Poate că după această încercare vom reuși să ne regândim viața într-un alt fel, sa arătăm mai multă seriozitate, să prețuim mai mult timpul pe care îl avem de la Dumnezeu, să prețuim libertatea și să nu fim robi nimănui, să căutăm și să sfințim locul acesta și să mărturisim tuturor cu aceeași bucurie cu care au mărturisit mironosițele:

„Hristos a Înviat!”