Biserica

Șerban VodĂ

Postul Mare, zbor spre înălţimi


Postul cel Mare începe odată cu Vecernia împreunată cu Pavecernița din seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai. După săvârșirea acestor două slujbe, începe deplina postire de bucate împletită cu postirea cea duhovnicească. Slujba Vecerniei din seara acestei duminici îmbracă la început o formă luminoasă, de praznic, pentru ca în partea a doua a ei să ia înfățișarea unei „tristeți strălucitoare”, care va fi de fapt întreaga atmosferă din Postul cel Mare.

La sfârşitul Pavecerniţei Mari din seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, preotul vine în faţa adunării credincioşilor, cerându-şi cuvenita iertare. Se obişnuieşte ca acum, la începutul postului, fiecare credincios să treacă prin faţa preotului, după slujba Pavecerniţei, închinându-se şi sărutându-i mâna dreaptă, în semn de împăcare. Preotul se închină şi el de fiecare dată. Apoi credincioşii îşi cer iertare unii altora. În acest timp se cântă irmoasele Canonului Paştilor, arătându-se încă de acum, de la începutul postului, faptul că finalitatea sa stă în gustarea bucuriei Paştilor sau a Învierii. Originea acestei rânduieli a iertării se găseşte în Palestina unde, după mărturiile Sfântului Sofronie al Ierusalimului, la începutul Postului Mare monahii se adunau în Biserică pentru a primi iertarea şi binecuvântarea stareţului lor şi a se împăca unii cu alţii, îmbrăţişându-se înainte de a pleca singuri în deşert până la Duminica Stâlpărilor sau a Floriilor.

Postul de bucate

 Postul Paştelui se ţine astfel: nu se mănâncă produse animale (carne, lactate, ouă, peşte), ulei şi vin. Dezlegare la peşte avem : pe 25 martie, de Bunavestire, şi în Duminica Floriilor. Dezlegare la ulei şi vin: sâmbăta şi duminica şi pe 9 martie – Sf. 40 de Mc. din Sevastia. De luni până vineri se mănâncă o singură dată în zi, de obicei seara după vecernie sau după Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, legume şi fructe, gătite fără ulei, iar sâmbăta şi duminica se mănâncă de două ori bucate gătite cu ulei şi se poate bea puţin vin.

În prima şi ultima săptămână a postului, postirea este mai aspră. În primele 5 zile de post numai două mese sunt permise, una miercuri şi alta vineri, în ambele cazuri după Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. În celelalte 3 zile, cei ce au putere sunt încurajaţi să păstreze un post absolut; cei pentru care acest lucru nu este posibil, pot mânca marţi şi joi (dar nu luni, dacă se poate), seara după vecernie: pâine, apă, ceai sau sucuri de fructe, eventual fructe sau seminţe, dar nu mâncare gătită.

Această postire aspră este accesibilă în mănăstiri, şi celor mai râvnitori şi plini de dragoste creştini. Cei mai mulţi însă, din diverse motive – sănătate, profesie, problemele familiale, şi mai ales propria neputinţă – nu pot să facă faţă unei asemenea asprimi. De aceea, în înţelepciunea sa, Biserica a exceptat de la postire copiii şi bolnavii. Apoi, discernământul şi dreapta socoteală caracterizează viaţa bunilor creştini, care vor adapta rigorile postului cu necesităţile, sănătatea şi puterea fiecăruia. Dreapta socoteală ţine şi de a ne hrăni cu bucate sănătoase, gătite corect şi care neapărat să nu neglijeze afecţiunile pe care le avem.

Ceea ce contează este să punem început bun postului, să ne hotărâm să ţinem tot postul, nu să ne facem reguli proprii privind postirea – trei zile, o săptămână la început şi la sfârşit sau miercurile şi vinerile de peste săptămână – ci să postim cum putem noi mai bine, orice problemă avem în acest sens să o mărturisim imediat duhovnicului şi acesta ne va da sfatul cel mai înţelept.

Şi dacă totuşi ne este imposibil să ţinem postul sau dacă el este unul foarte lejer – după slăbiciunile noastre – putem să înmulţim rugăciunea, participarea la slujbele bisericii, citirea Sfintei Scripturi şi cărţilor duhovniceşti, să ne îngrijim de mărturisirea păcatelor şi să facem fapte de milostenie. Dar mai ales să ne depărtăm de orice obicei sau locuri care nu ne aduc folos duhovnicesc (petreceri, TV, internet etc.), să căutăm despătimirea noastră sub orice formă, lucrând permanent la cultivarea virtuţilor creştine.

Slujbe în Postul Paştelui

Zile aliturgice (în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie): luni şi marţi la începutul Postului Mare, Vinerea Mare.

 În acest post se slujesc toate cele trei liturghii ortodoxe: de luni până vineri, din săptămâna a doua, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, sâmbăta – Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, iar în primele cinci duminici din Post şi în Joia Mare Liturghia Sf. Vasile cel Mare. În duminica Floriilor – Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur. Aşa numita „Liturghie a darurilor mai înainte sfinţite”, pusă sub numele Sf. Grigore Dialogul, nu este de fapt o Liturghie deoarece în cadrul ei nu se aduce Sfânta Jertfă şi nu se sfinţesc darurile. Ea este un ritual solemn de împărtăşire cu Sfintele Taine sfinţite la una din Liturghiile propriu-zise.

De luni până joi, în prima săptămână, la Slujba Pavecerniţei se citeşte Canonul cel Mare, al Sf. Andrei Criteanul. În săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui au loc Deniile: săptămâna a cincea, miercuri Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul integral, iar vineri – Acatistul Bunei Vestiri. Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor până vineri seara inclusiv; cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de Denia mică (cu citirea celor 12 Evanghelii) şi Denia mare (Cântarea Prohodului). În întregul Post se înmulţesc citirile din Sfânta Scriptură, iar cântările sunt sobre şi triste.

De azi începem pregătirea pentru primirea harului Învierii

În această seară ne cerem iertare unii de la alţii, punem smerenia şi dragostea la temelia Sfântului Post şi intrăm în acea perioadă a anului liturgic, care este cea mai frumoasă, mai bogată şi mai plină de Postul Mare, zbor spre înălŢimi Postul cel Mare începe odată cu Vecernia împreunată cu Pavecernița din seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai. După săvârșirea acestor două slujbe, începe deplina postire de bucate împletită cu postirea cea duhovnicească. Slujba Vecerniei din seara acestei duminici îmbracă la început o formă luminoasă, de praznic, pentru ca în partea a doua a ei să ia înfățișarea unei „tristeți strălucitoare”, care va fi de fapt întreaga atmosferă din Postul cel Mare. făgăduinţa mântuirii: perioada pregătitoare pentru primirea Darului Învierii. Slujbe, cântări, rânduieli deosebite, dar mai ales post, înfrânare şi rugăciune.

Arhimandritul Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Atonitul, ne îndeamnă astfel să ne bucurăm de Sfântul şi Marele Post:

«Cele cincizeci de zile ale Postului ne sunt puse la dispoziţie ca pregătire spre a primi Învierea cea din morţi. Calea către Înviere, pentru Însuşi Dumnezeul întrupat a trecut prin suferinţă. Taina suferinţei noi o înţelegem de abia mai târziu. La început o primim ca pe o condiţie a creşterii noastre în Dumnezeu, ca o condiţie a dezvoltării noastre, spre a-L putea primi pe Cuvântul lui Dumnezeu şi spre a ne însuşi căile Sale în viaţa practică.

 Astfel ne vom alcătui nouă înşine acest tablou pentru Marele Post şi vom vedea cum un Om pe pământ a hotărât în Sine să urce pe Golgota şi să rupă cătuşele de fier ale blestemului pentru păcatul lui Adam, să rabde absolut tot ceea ce nimeni pe întreg Pământul nu a înţeles, nimeni nu a putut cu adevărat pătrunde. Iar când a săvârşit „lucrul” Lui, a zis: „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

 Dacă înaintea noastră vom avea un astfel de ţel, atunci vom întâmpina Postul Mare ca pe un sfânt răstimp în viaţa întregului an. Şi atunci când cu bucurie vom purta nevoinţa trupească a înfrânării de la mâncare, ea nu ne va dăuna, ci ne va ajuta în toate planurile: şi în cel duhovnicesc, şi în cel trupesc. Din nefericire în vremile noastre rezistenţa organismului nostru, zdruncinat în plan nervos încă din anii copilăriei, s-a împuţinat cumplit. Pe vremuri mulţi erau nevoitorii care puteau petrece săptămâni, luni fără să mănânce, urmând înfrânării lui Hristos; astăzi aceasta se întâlneşte destul de rar chiar şi printre nevoitori. Observ cu durere în inimă, un fenomen jalnic: când este vorba de motive medicale, oamenii sunt în stare să rabde un post, dar pentru Dumnezeu nimic nu merge – pentru că este un oarecare duh care împiedică orice lucrare atunci când este vorba a urma lui Hristos.

 Nu este obligatorie deplina înfrânare în cursul primei săptămâni; nu este obligatoriu nici până Miercuri, până la prima Liturghie a Darurilor mai-naintesfinţite; nu-i obligatoriu nici chiar prima zi să o treci fără a mânca deloc. Fiecare să-şi aleagă după puterile proprii. Fiecare de bunăvoie să întâmpine nevoinţa care se deschide înaintea noastră. Şi astfel ei vor fi în stare să treacă întregul Post fără ca să piardă din vedere adevăratul ţel: să întâmpinăm în trupul nostru stricăcios harul învierii.

Dacă vom păzi poruncile lui Hristos, harul nu ne va părăsi. Iar când harul nu părăseşte, rugăciunea curge fără poticnire în orice condiţii: şi în osteneală, în ascultări, şi în însingurare în chilie, şi în biserică, întotdeauna, în fiecare zi. Noi trebuie să ne amintim de ţelul şi înţelesul petrecerii noastre aci. Noi ne-am adunat împreună ca într-un singur duh al dragostei pentru Hristos, să urmăm paşilor Lui, sprijinindu ne unul pe altul. Vom urma lui Hristos în tot acest Mare Post, ca mai pe urmă cântarea „Hristos a înviat” să irumpă ca un „prisos de viaţă” în noi.» (din: Arhimandritul Sofronie – „Cuvântări duhovniceşti”, vol.1, Editura Arhiepiscopiei Alba-Iulia – Reîntregirea, 2004)