Biserica

Șerban VodĂ

Memoria imaginilor – Viața Bisericii în timp de pandemie


Agenţia de ştiri Basilica a organizat perioada 15-28 iunie 2020 un concurs de fotografie, exclusiv în mediul online, având tema „Viața Bisericii în timp de pandemie”. Fotografia este un suport material ce devine în timp istorie. O dovadă, un indiciu, care surprinde momente ale vieții unei persoane, colectivități sau neam. Fotografia este tehnică și artă în același timp. Surprinde lucruri, acțiuni dar și sentimente. Gânduri chiar și stări. O imagine transmite mai mult decât 1000 de cuvinte. Puterea imaginii este acum mai mare în contextul în care nu mai avem disponibilitatea de a citi. Comunicăm mai puțin prin cuvinte și mai mult prin imagini.

Am trăit cu toții două luni de izolare în casele noastre în perioada stării de urgență. Atunci ne-am depărtat și de biserici, acestea devenind doar locul în care preoții țineau slujbele, alături de psalți. Am resimțit dureros această perioadă în care nu am mai participat la slujbe, nu ne-am mai spovedit și împărtășit. Practic nu am mai avut acces la nicio taină.

Pentru prima oară am urmărit slujbele online. Am fost însă una din parohiile privilegiate în care slujbele au fost transmise live. Părintele paroh Dinu Pompiliu a înțeles că este necesar să ne aducă în aceea vreme o mângâiere, mai ales că în această perioadă au fost și Sfintele Paști, cea mai importantă sărbătoare a Bisericii. Și așa, consemnați și închiși la domiciliu, ne-am bucurat de slujbe – transmise la un nivel profesional foarte înalt – și de fotografiile puse pe site-ul parohiei noastre.

Să vă spunem că domnul Marian Stoenică, cel care are grijă de site-ul și Facebook-ul parohiei Șerban Vodă și se ocupă de înregistrările video, audio și fotografiile de la slujbele și evenimentele ce au loc în biserica noastră, a participat la concursul „Viața Bisericii în timp de pandemie” cu o fotografie. Din cele 400 de fotografii primite, juriul a selectat 3 fotografii pentru locurile 1, 2 și 3. Agenția de Știri Basilica a prezentat o selecție de alte 30 de fotografii reprezentative, dintre care prima este o poză alb-negru, făcută de domnul Marian Stoenică la una din slujbele transmise online în biserica noastră. Alături de poza din concurs am pus câteva poze din arhiva parohiei Șerban Vodă în special din perioada Postului Mare și a Sfintelor Paști.

https://basilica.ro/30-de-fotografii-care-au-surprins-viata-bisericii-in-timp-de-pandemie/

Cred că cele mai bune fotografii sunt în inimile noastre. Ele ne amintesc prin ce-am trecut – și încă trecem! – în acest timp. Din toată această perioadă am înțeles mai ales că legătura noastră cu Dumnezeu trebuie să se schimbe radical, într-o relație cu mult mai profundă și permanentă. Și că nu trebuie să mai lipsim niciodată, sub nici un motiv de la slujbele Bisericii, și să ne spovedim și împărtășim cât mai des.

Cât mai avem îngăduința.

Dumneavoastră ce credeți că ați pierdut și ce ați câștigat, duhovnicește, în această perioadă?

Maria Buleu

Articol apărut în foaia duminicală „Cuvântul catr zidește” nr.29/19.07.2020