Biserica

Șerban VodĂ

Gânduri în Duminica Intrării în Ierusalim a Mântuitorului


Azi, de Florii, Mântuitorul intră în Ierusalim. Orașul e plin de bucurie, toți așteaptă un Împărat care să-i scoată din asuprirea romană. Și văd în Domnul Hristos pe Acela care-i poate salva. Este zi de mare sărbătoare, căci Împăratul Împăraților urcă spre Ierusalim înconjurat de respectul și veselia tuturor: copii și adulți. Toți cu inimi curate și plini de recunoștință față de Cel ce i-a vindecat, i-a mângâiat și le-a pus în față o Împărăție nemaivăzută.

Ce nu știu ei, este că pentru Domnul începe Golgota, pe care Fiul își va asuma până la capăt răscumpărarea omenirii din păcat. Domnul mai știe că suferința nu este singura față a Crucii. Că de acolo începe mântuirea: cu tâlharul cel bun, care va fi primul locuitor al Raiului; și cu Învierea Sa, arvună și nădejde a Împărăției veșnice.
În acea zi în care toți râd, cântă, se bucură, întind flori în calea Celui ce vine pe mânzul asinei, singurul trist este Mântuitorul. Trist, pentru că oamenii se gândesc doar la cele materiale, vremelnice, ei așteptând un împărat care să le dea siguranță și prosperitate, aici și acum.
Trist, pentru că știe ce urmează în săptămâna următoare, Pătimirile la care va fi supus. Trist, pentru că toți ai lui, Maica Domnului, Apostolii, ceilalți ucenici, femeile mironosițe vor fi disprețuiți, vânați de autorități, drept pentru care se vor ascunde în case după ce Domnul va fi judecat, răstignit și înmormântat.
Trist, pentru că va fi trădat și vândut de unul dintre ai Săi, Iuda, va fi părăsit sau renegat de alții, Apostolul Petru, va fi neînțeles și lăsat la greu de cei apropiați ai săi, vezi noaptea petrecută în rugăciune în grădina Ghetsimani când apostolii nu sunt în stare nici să se roage împreună cu El, căci atât le cere: să privegheze cu Domnul.
Trist, căci va cunoaște însingurarea, va fi umilit, bătut, își va purta crucea și va muri în chinuri crunte, răstignit de poporul Său.
O tristețe adâncă, pe care creștinii, de 2000 de ani, o rememorează în Săptămâna Mare. Încearcă să-L însoțească pe drumul Său pe Mântuitorul, să-I privească măcar durerile și să înțeleagă că Mântuitorul S-a răstignit pentru toți și pe toți ne-a scos din iad și ne-a ridicat în Împărăția Iubirii Sale.
Până anul trecut, după cele șase săptămâni de post, ne bucuram și noi de Florii. Noi știam că Domnul tocmai îl înviase pe Lazăr cel mort de patru zile, văzusem arvuna învierii noastre din moartea păcatelor. Așa că slujba de Florii era una foarte frumoasă, toți ridicând la sfârșitul Sfintei Liturghii ramuri de salcie spre cinstirea Împăratului Împăraților, Mântuitorul nostru. Dar mai apoi, în Săptămâna Mare, foarte puțini dintre noi îl mai însoțeam la Denii, pe drumul Crucii. Ne pregăteam doar de sărbătoare, de lucrurile materiale, de cele mai multe ori pierzând cu totul sensul celui mai mare Praznic al creștinătății. Și noi Îl lăsam singur pe Domnul, abia câțiva mai plângeam în urma Mântuitorului, neuitând să ne plângem și să ne mărturisim păcatele prin care ne-am îndepărtat de El. Ne regăseam mai mulți în noaptea Învierii, ca să luăm „lumină”, Paști și să cântăm „Hristos a Înviat”. Apoi … „dezlegam” la distracție, fără să știm că ceilalți, rămași la biserică, se bucură cu Domnul în Sfânta Liturghie și se ospătează cu ultimul dar făcut omenirii: Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Mântuitorului, medicament pentru suflet și trup în același timp.
Anul acesta avem însă … timp. Dar chiar și în această zi luminoasă a Floriilor plângem, suntem triști, asemenea Mântuitorului intrând pe porțile Ierusalimului, căci Domnul ne așteaptă la biserică și, pentru prima data, cu adevărat nu suntem acolo „PENTRU BINECUVÂNTATE PRICINI”. Acum băierile sufletului nostru se sparg, lacrimile ne curg multora pe obraji, ne dorim să fim între zidurile bisericii noastre pe care, cu mari și multe eforturi și jertfe, am construit-o. Preoții noștri slujesc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și alte slujbe fără credincioși. Predică … camerei de filmat … cu nădejdea că sunteți mulți, din ce în ce mai mulți, lângă telefon, tabletă sau PC, ascultând cuvântul lor, fiind cu mintea și inima alături de ei.
Vă îndemn dar să priviți cu nădejde și dragoste spre noaptea Învierii, să priviți țintă la Hristos și să nu irosiți nicio clipă din această Săptămână Mare. Fiți prezenți, așa, de acasă, la toate slujbele, rugați-vă cât puteți de mult, înconjurați-i cu dragoste pe sfințiții slujitori ai Sfântului Altar – pentru că și ei au nevoie de grija și dragostea noastră, cei care sunt „personalul medical” sau oștirea lui Hristos. Am învățat acum ce înseamnă „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4)”. Dăruiți-I mai mult lui Hristos, nu numai timpul vostru, ci mai ales inima voastră. Și mai ales, NU-L LĂSAȚI ÎNSINGURAT ȘI TRIST ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ. Tocmai acum, când și voi ați înțeles ce înseamnă să fi însingurat și trist, neputincios în fața bolii, a sărăciei și a morții. Deschideți-vă, nu singuri – ci cu Domnul și prin Domnul – calea spre Viață și Mântuire.
Alături de voi și printre voi,
Maria Buleu

(Articol apărut în foaia duminicală a Parohiei Șerban Vodă nr.15/12 aprilie 2020)