Biserica

Șerban VodĂ

Feminism versus învățătura Bisericii?


Nu întâmplător am alăturat în acest număr articolele despre Sfintele Femei Mironosițe, femeile creștine și Taina Preoției. Știți deja că, în general, aducem în discuție acele subiecte din societate care privesc măcar în parte Biserica, preoții și credincioșii. Ne străduim permanent să vă prezentăm într-o lumină corectă, cu cât mai multe argumente, problemele diverse care afectează viața Bisericii.

Aşadar, nu puteam trece cu vederea un alt atac asupra Bisericii şi slujitorilor ei. Se părea că se mai domoliseră săgeţile îndreptate spre Ortodoxie, că în sfârşit aveam libertatea de a participa la slujbele de Paşti. Dar ne-am înşelat! De veghe sunt în permanenţă cei care vânează orice greşeală, mai ales orice presupusă greşeală, în comunicare sau faptă, a unui preot sau ierarh al Bisericii. Şi o aduc în faţa oamenilor pe toate canalele media, înfierând, cu „mânie proletară”, orice zic sau fac aceştia.

Ţinta? Denigrarea Bisericii. N-am să aduc prea multe detalii, dar vă voi spune că mulţi, fără a avea cunoştinţe teologice măcar sumare, unii dintre ei nefiind nici creştini ortodocşi, se apucă să facă „ordine“ în rânduielile, slujbele şi mai ales în Sfintele Taine şi dogmele Bisericii… Trist cu adevărat! Oare se vor înmulţi astfel de cazuri?

Probabil aţi aflat că în urmă cu zece zile a apărut o ştire care a inflamat mai toate posturile de televiziune şi reţelele media. Arhiepiscopul Tomisului a fost acuzat că a făcut o declaraţie în care discriminează femeile. Fără a detalia, vom spune că Arhiepiscopul Tomisului răspundea la Radio Dobrogea – radioul Arhiepiscopiei Tomisului – unei întrebări adresate de un ascultător: „Nu este discriminare ca doar bărbaţii să aibă roluri importante în Biserică şi femeile nu?” Cei mai mulţi din cei care ascultă emisiunea şi care pun întrebări sunt credincioşi ortodocşi, unii chiar din Arhiepiscopia Tomisului. Aşa că dialogul se adresează unor prieteni ai emisiunii, mulţi creştini practicanţi. De aceea poate că răspunsul ÎPS Teodosie a fost uşor eliptic, argumentaţia acestuia nefiind prezentată pe larg, ci în doar câteva fraze, care nu acopereau satisfăcător tema abordată. Ceea ce lăsa loc, pentru unii – la întrebări suplimentare şi la nevoia unor clarificări, iar pentru alţii – la concluzii incorecte şi acuze nefondate faţă de răspunsul foarte scurt al ÎPS Teodosie.

De aici, de a doua zi a urmat decuparea din textul răspunsului a unor fragmente şi prezentarea lor în afara contextului, făcându-se o analiză strict pe citat. Fără măcar a veni cu dovezi biblice. Concluzia? Răspunsul dat de ÎPS Teodosie discriminează femeia…

Am văzut apoi, zeci, sute de reacţii, care mai de care lipsite de consistenţă şi de o minimă cultură teologică. Rezultatul s-a concretizat în reclamaţii la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pe numele ÎPS Teodosie. Mai multe ONG-uri au făcut plângeri. Unele cu o retorică vădit feministă, dar fără urmă de cunoaştere a vieţii religioase în general.

Nu voi discuta mai mult despre această problemă, pentru a nu cădea în păcatul neprezentării ei în totalitate şi în cea mai curată viziune dogmatică. Deşi sunt multe lucruri de bun simţ pe care aproape fiecare dintre noi, creştini duşi la biserică, le ştim şi le putem spune. Prefer să prezint partea a doua a răspunsului ÎPS Teodosie pe care presa, cu bună ştiinţă, a omis-o. Pentru că ea arată modul în care Dumnezeu Însuşi a ridicat femeia, pe Eva, prin noua Evă, Maica Domnului, până deasupra îngerilor: „Sunt toate acestea care lămuresc diferenţa dintre bărbat şi femeie, şi iată, ca să se arate că nu este discriminare, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca bărbat şi Sfântul Sfinţilor este bărbat. Dar Maica Domnului este mai sfântă decât îngerii şi decât sfinţii, este deasupra îngerilor şi a sfinţilor. Nu este egală cu Dumnezeu, dar este aproape de Dumnezeu. Este cel mai aproape de Dumnezeu din neamul omenesc, Maica Domnului, astfel încât Dumnezeu, cu înţelepciunea Sa, a făcut echilibru ca nimeni să nu se simtă discriminat, ci fiecare să-şi poarte crucea vieţii sale aşa cum l-a lăsat Dumnezeu.”

Femeia şi bărbatul au daruri şi roluri complementare, aşa i-a creat Dumnezeu. Important este să înţelegem că, deşi amândoi au chemări şi puteri egale în a se sfinţi şi mântui, totuşi lucrarea în cult şi în biserică este diferită. Vom afla aceasta şi dintr-un mai vechi text al purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Eugen Tănăsescu, pe tema accesului femeii în Altar.

De ce nu este permis accesul femeii în Sfântul Altar?

De ce nu este permis accesul femeii în Sfântul Altar? De ce totuşi, în anumite situaţii, femeile au acces dincolo de Catapeteasmă? Practică oare Ortodoxia misoginismul? Lumea bărbaţilor a acaparat şi izvorul sfinţeniei? Iată câteva întrebări ale omului contemporan, la care vom încerca un răspuns teologic.

Pentru a obţine răspunsurile corecte la întrebările de mai sus trebuie să plecăm de la poziţia femeii în Creaţie, în raport cu Dumnezeu şi cu bărbatul.

Facerea bărbatului şi a femeii

Încă de la facere aflăm că femeia şi bărbatul sunt diferiţi, ca natură şi ca înzestrare, dar, în acelaşi timp, sunt complementari.

Cartea Facerii ne prezintă situaţia singuratică a lui Adam: deşi primise de la Dumnezeu misiunea de a „lucra şi a păzi” ceea ce Dumnezeu crease, pentru el „nu s-a găsit ajutor de potriva lui”. Însuşi Dumnezeu constată că „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”. Astfel, apare femeia: ajutor potrivit pentru bărbat.

Cuvântul „potrivit” este cheia înţelegerii corecte a raportului dintre bărbat şi femeie. El nu permite înţelegerea femeii nici ca sclavă, nici ca stăpână a bărbatului. Apariţia femeii din coasta bărbatului reprezintă faptul că cei doi alcătuiesc un întreg, completându-se reciproc, cum va constata însuşi Adam: „ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.”

Practic, putem considera că Adam este raţionalul, iar femeia reprezintă afectivitatea. Căci aceasta îi lipsea lui Adam: nu avea pe cineva egal cu el, cu care să împartă iubirea cu care fusese înzestrat. De aceea, unii sfinţi susţin că acea coastă luată din Adam, a fost luată de lângă inimă. În acest fel, femeia este „inima”, iar bărbatul reprezintă „capul” familiei primordiale. Evident, ele nu pot funcţiona separat şi nici nu trebuie să existe supărare pentru această situaţie. „Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi”, zice Sfântul Pavel.

Dacă însă sunt complementari, bărbatul şi femeia au nu numai naturi şi înzestrări diferite, ci şi scopuri diferite şi complementare. Acestea sunt reflectate de numele lor (în civilizaţia umană numele a reprezentat mult timp identitatea unei persoane, astăzi însă tinde să reprezinte doar un moft sau un număr dintr-o grămadă). Adam înseamnă „născut din pământ” iar Eva înseamnă „viaţă”, „mamă a celor vii” sau (în unele teorii) „şarpe”, „viperă”, aluzie la faptul că Eva s-a lăsat ispitită de vicleanul şarpe biblic. Prin urmare, rosturile celor doi erau împărţite: Adam era „capul” sau, mai bine zis, „preotul” familiei primordiale şi al creaţiei întregi, căci Dumnezeu i le încredinţase, pentru a le sluji, iar Eva era însăşi „familia şi viaţa lui Adam”.

Bărbatul şi femeia în creştinism

Vechiul Testament pune cumva în umbră situaţia femeii, generând un posibil misoginism, deoarece se considera, pe nedrept, că umanitatea întreagă căzuse în păcat din cauza Evei. În realitate însă, se uită prea uşor că şi Adam a căzut, urmând Evei.

Tocmai de aceea, Hristos ţine neapărat să reabiliteze poziţia femeii în societate, redându-i demnitatea, astfel că primeşte trup omenesc din Fecioara Maria şi prima minune o săvârşeşte la o nuntă, în Cana Galileii. Prin aceasta, Hristos reface legătura dintre Dumnezeu, bărbat şi femeie, într-o logică divină, rezumată de Sf. Pavel aşa: Hristos este capul bărbatului, bărbatul este capul femeii, iar femeia trebuie iubită jertfelnic, aşa cum Hristos îşi iubeşte Biserica.

De altfel, misoginismul mai bântuie şi minţile unor bărbaţi creştini. Ei pretind că Scriptura îndeamnă: „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul”.

Doar că, tot aceştia ar trebui să citească şi mai departe: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea (…) Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.” Astfel, sensul cuvântului „cap” nu este cel de „stăpân de sclav” ci acela de „îndrumător al familiei, întru iubire”. Căci Adam a primit poruncile de la Dumnezeu, şi el le a dat mai departe Evei, iubirea sa.

De aici se vede foarte clar că, Creştinismul nu este misogin. Canoanele nu permit intrarea femeii în altar dintr-un singur motiv: ea nu poate fi „preotul” familiei şi nici al societăţii. Prin urmare, rostul ei nu este acolo.

La începutul creştinismului, Altarul nu era despărţit de restul Bisericii, ca acum. El reprezenta, pur şi simplu, locul unde preoţii săvârşeau Jertfa lui Hristos, locul unde Hristos poposea în mijlocul poporului său. Prin urmare, neavând legătură cu preoţia, femeia nu avea ce să caute la Altar.

De observat că discuţia accesului în Altar a femeii începe simultan cu discuţia despre hirotonia femeii, o situaţie pe care Ortodoxia o consideră incompatibilă cu rostul şi poziţia femeii în creaţie. Tot aşa de incompatibil ar fi să cerem bărbaţilor să nască. Dincolo de imposibilitatea fiziologică (pe care unii se străduiesc să o depăşească, în mod absurd) rămâne incompatibilitatea sufletească: bărbatul nu poate fi „mamă” şi toată afectivitatea ce se impune, cum tot aşa femeia nu poate fi „tată”. N-o să vedeţi un bărbat dăruindu se copiilor cum o pot face mamele. Dar parcă astăzi mai contează „mama” şi „tata”, mai ales în teoriile identităţii de gen… dar să revenim.

Odată cu apariţia Catapetesmei, a peretelui despărţitor între Altar şi adunarea poporului (numit „naos”), a părut că spaţiul Altarului devine ceva deosebit, mai sacralizat decât restul Bisericii. În realitate, Altarul şi-a păstrat acelaşi rol, noutatea fiind catapeteasma, numită şi iconostas.

Prin urmare, Altarul rămâne zona lăcaşului de cult unde îşi avea rostul doar preotul, care îl aducea pe Hristos poporului. Primele canoane ale Bisericii susţin că „nu i se cuvine femeii să intre în altar” tocmai pentru că ea nu are nici un rost acolo.

Dar nu numai femeii, ci şi oricui nu-şi are rostul, canonul 69 al Sinodului VI ecumenic stipulând că „Nimănui dintre mireni nu-i este îngăduit să intre în altar, însă stăpânirea împărătească nu este oprită de la aceasta, când ar voi să aducă daruri Creatorului după o tradiţie foarte veche”. Aceasta deoarece împăraţii creştini avea ungere (hirotesie) de la Biserică.

Prin urmare, femeia nu este discriminată în raport cu bărbatul mirean şi nici cu preotul. Şi totuşi, ar spune unii, bărbaţii intră în altar iar femeile nu. Nu e chiar aşa. Şi femeile pot intra, în anumite cazuri excepţionale, tocmai pentru a sublinia că Biserica nu practică misoginismul, dar nici dezordinea.
Prima situaţie este sfinţirea unui nou Altar. Atunci, toată suflarea creştină poate intra în Altar (şi chiar este chemată), ca semn al iubirii divine, care se va împărţi lumii printr-un nou loc de Jertfă a Trupului şi Sângelui lui Hristos.

A doua situaţie este la mânăstirile de maici. O monahie reprezintă (ca şi monahul) o stare excepţională a omului în lume: lasă toate cele ale lumii şi se dăruieşte total lui Dumnezeu, astfel că ele se şi numesc „miresele lui Hristos”. De aceea, canoanele spun că „le este îngăduit călugăriţelor să intre în altar” ca să ajute preotul la slujire, aşa cum şi la parohie anumiţi bărbaţi mireni ajută preotul la slujbe.

În concluzie, dacă Hristos este Altarul bărbatului, femeia este Biserica bărbatului.” (Pr. Eugen Tănăsescu; Text prescurtat)

Maria Buleu, teolog

(Articol apărut în Suplimentul ziarului duminical „Cuvântul care zidește”, nr.20/16.05.2021)