Biserica

Șerban VodĂ

Din nou în comuniune în biserică


Ne întoarcem azi, în Duminica Samarinencei, în biserică.
Prima slujbă duminicală, după două luni de carantină, în care noi, credincioșii, avem voie să intrăm în curte, să intrăm în biserică. În care AVEM VOIE să primim Apa cea vie doar prin cuvânt. Nu și prin Euharistie. Iar noi, redacția ziarului duminical „Cuvântul care zidește”, avem ocazia azi să vă spunem personal „HRISTOS A ÎNVIAT!”, să vă privim în ochi și să vă înmânăm ziarul.

Să mulţumim lui Dumnezeu înainte de toate că ne regăsim cu bine, sănătoşi trupeşte, în sfânta biserică.

Moment de bucurie. Moment de regăsire. A bisericii pe care am văzut-o doar pe sticlă. Frumoasă, maiestuoasă. Ca o invitaţie de comuniune cu lumea îngerească nevăzută. Ne-au aşteptat aici, cuminţi, sfinţii de pe zidurile sfântului lăcaş, din icoane şi din raclele atât de dragi nouă. Cu siguranţă descoperim în colţul ochilor lor o lacrimă. Sus, îngerii au păzit liniştea, marea linişte care a cuprins biserica în răstimpul în care nu s-au făcut slujbe. Nevăzut, Hristos S-a întrupat pe masa Sfântului Altar, a propovăduit Vestea cea bună a Împărăţiei Cerurilor, a pătimit, a fost răstignit şi a înviat în fiecare Sfântă Liturghie. Ca de două mii de ani încoace. Dar noi, trupul Său, trupul Bisericii Sale, nu am mai fost aici. Decât … virtual. Iar când preoţii au ieşit cu potirul şi au zis „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!” n-am fost aici să-L primim pe Hristos! Eram, precum apostolii după răstignirea Domnului, în case, după uşi ferecate. Cuprinşi de frică şi de deznădejde.

Şi iarăşi, nu am fost la sărbătoarea cea mare a creştinătăţii, Sfintele Paşti! Ne-am mulţumit doar să primim Sfânta Lumină şi să luăm Sfintele Paşti. Abia dacă am cântat Hristos a Înviat! Abia dacă a avut cine să ne răspunde. Aici însă, la biserică, preoţii au ieşit cu lumina din Sfântul Altar şi n-au avut cui să ÎMPARTĂ Lumina şi vestea „Hristos a Înviat!” La orice slujbă a Învierii este părtaş întreg universul, de aceea se şi face afară, sub cerul înstelat. Dar anul acesta noi n-am avut voie să luăm parte.

Ne întoarcem azi aici, după o perioadă în care ne-am rugat în casele noastre. Ne-am rugat mai mult ca de obicei, poate mai mulţi împreună, la aceeaşi oră. Ne‑am rugat cu lacrimile pe obraz, sperând ca totul să treacă mai repede şi să ne întoarcem, sănătoşi, sufleteşte şi trupeşte, la viaţa noastră dinainte, la biserica noastră. Multe lucruri ne-au lipsit. Comuniunea cu oamenii, soarele, mişcarea, libertatea noastră. Dar mai ales Biserica. Am suportat totul cu gândul de a nu face rău celorlalţi, nouă, Bisericii. Am făcut ascultare. Mai mult de autorităţi.

Şi am mai suportat ceva. O permanentă punere la zid a credincioşilor. De către atei şi secularişti, de către presă, de către anumiţi intelectuali, de către tot felul de autorităţi, de la cele medicale şi până la cele politice. Şi iarăşi… am făcut ascultare. Să nu tulburăm, să nu greşim, să nu fim contravenienţi sau mai rău, infractori, cu dosar penal.

Am căutat mult în aceste zile cuvânt cu putere multă. Să ne întărim duhovniceşte, să ne lămurim sufleteşte. Să vedem dacă stăruinţa noastră este bună, dacă şi căutarea noastră este legitimă. Nu întotdeauna am găsit răspunsul de care aveam atâta nevoie. Nu întotdeauna am găsit fermitate şi curaj. Nu întotdeauna am înţeles de ce se întâmplă un lucru sau altul. Dar preoţii noştri au fost alături de noi toţi. Atât cât au putut. Cu curaj, cu nădejde, cu speranţă că la cârma lumii şi a Bisericii este Tatăl. Căci credinţa înseamnă încredere în Dumnezeu nevăzut, proniator, Cel care ne-a spus în multe feluri „Nu te teme, turmă mică!” şi „Îndrăzniţi, Eu am cucerit lumea!” Iar ei, preoţii, ne-au repetat mereu aceste cuvinte.

Din păcate nu întotdeauna li s-a permis să fie alături de noi. Unii dintre noi ne-am dus la mormânt pe cei dragi cu slujbe şi rânduieli trunchiate, fără cei apropiaţi lângă cel care a plecat. Nu mai vorbesc că-n această perioadă mormintele alor noştri au fost părăsite, deşi oficial nici un cimitir nu a fost închis!

Vă amintesc toate aceste lucruri triste şi dumneavoastră şi mie nu pentru că îmi doresc să întreţin un sentiment de tristeţe, de vină, ci pentru că această perioadă pe care am trăit-o şi pe care o trăim în continuare are în ea multe învăţăminte şi multe atenţionări. Nu o lăsaţi să treacă pe lângă dumneavoastră, nu o ferecaţi în trecut. Bucuraţi-vă din plin de tot şi de toate, cu bucurie nouă, adâncă şi restauratoare, dar nu UITAŢI nici o clipă din ceea ce aţi trăit, reevaluaţi tot, ascultaţi, informaţi-vă şi găsiţi sensul şi direcţia a tot ce se întâmplă în Biserică şi în lume!

Bucuraţi-vă de slujbele de la biserică, spovediţi-vă şi împărtăşiti-vă cu sfatul şi binecuvântarea preotului duhovnic. Poate aţi învăţat că nu mai avem alte timpuri. Al nostru este doar prezentul. Azi. De restul nu mai suntem siguri. Azi sunt cu Dumnezeu, azi mă rog, azi merg la biserică, azi îmi plâng şi mărturisesc păcatele, azi mă împărtăşesc, azi postesc. Acum mă pregătesc duhovniceşte pentru lumea de aici şi de dincolo. Acum îmi duc copiii la biserică şi-i înarmez cu armele credinţei.

Restul este în mâna lui Dumnezeu. Şi am aflat în această perioadă cât suntem de fragili, cât de uşor viaţa noastră poate fi radical transformată, medical, social, economic. Siguranţa noastră financiară, profesională, socială se poate face ţăndări peste noapte. La propriu. În nimeni şi nimic din lumea aceasta nu poţi să te bazezi sau să te încrezi. Şi atunci trebuie să învăţăm să fim puternici, să fim înţelepţi şi prevăzători, să fim de stâncă în credinţa noastră. Dezlipiţi-vă de sirenele acestei lumi care pot fi orice: reţelele media, formatorii de opinie, specialişti de tot felul, semenii noştri puţin informaţi. Gândiţi mai mult cu mintea şi intuiţia dumneavoastră şi nu lăsaţi pe nimeni să vă facă programul, softul. Sfătuiţi-vă, informaţi-vă, comunicaţi cu oameni vii, adevăraţi, nepierzând comuniunea cu cei apropiaţi. Veţi învăţa mai multe, veţi descoperi ce nu vedeţi în media. Şi ascultaţi mai mult. Dincolo de cuvinte şi gesturi, ca să aflaţi şi ce nu vi se spune.

Bucuraţi-vă de tot ce primiţi înapoi. Natură, soare, libertate. Iar azi să ne bucurăm de biserica şi preoţii noştri, de slujbe şi de cântarea psalţilor noştri. Să ne bucurăm de întâlnirea cu ceilalţi enoriaşi. Să ne veselim de toate cele care s-au înnoit în biserica noastră, de lucrările care s-au făcut la aşezământul social şi la gardul bisericii, de noile covoare din biserică, de frumuseţea sfântului locaş.

Şi mai ales să preţuim mai mult viaţa Bisericii: slujbele, rugăciunile, cântările şi în special Sfintele Taine. Vreau să cred că acum aţi înţeles că fiecare şoaptă, gând, trăire sau suflare pe care o avem în biserică, mai ales în timpul slujbelor, sunt numai pentru Dumnezeu. Că nu mai avem vreme să pierdem o secundă din timpul liturghic al bisericii. Avem multe de recuperat, avem multe de împlinit, dar şi mai multe de pregătit. Comoara noastră este aici, în Biserică, şi dobândind-o pe aceasta, orice în viaţa noastră se rânduieşte şi prinde rădăcini altfel.

Să le mulţumim preoţilor noştri care au fost la datorie în toată această perioadă! Au avut mult de lucru. Şi ei au fost în linia întâi, nu numai medicii. Şi ei au luptat cu multe. Şi ei au fost lipsiţi de mijloace. Au fost alături de noi când lângă ei nu era mai nimeni. Omeneşte vorbind. Au îndrumat, au îmbărbătat, au şters lacrimi, au împlinit lipsuri materiale, au dăruit zâmbete şi speranţă de sus. Şi mai ales n-au avut timp să se plângă. Pentru că ei trebuie să tămăduiască suflete, să dea speranţe, să insufle credinţă. Şi asta au făcut. I-am simţit cu Hristos în suflete, având mereu o vorbă bună şi înţeleaptă când teama, nedumerirea, tristeţea sau chiar durerea ne-au dat târcoale în această vreme.

Şi nu uitaţi că avem nevoie mai mult ca oricând de ei, preoţii, şi de Biserică. Aici este spitalul nostru, aici ne tămăduim sufleteşte şi creştem duhovniceşte. Căci fără suflete sănătoase, ancorate sus, mult dincolo de turla bisericii, nu vom putea fii vii şi sănătoşi, în această lume care puţin îi pasă sau deloc de noi.

Hristos a Înviat!

Şi iarăşi: Bucuraţi-vă!

Maria Buleu

Articol apărut în Foaia Duminicală „Cuvântul care zidește”  Nr. 20/ 17.05.2020

https://bisericaserbanvoda.ro/wp-content/uploads/2020/05/CCZ_20_2020.pdf