Biserica

Șerban VodĂ

De mâine, copiii noştri vor începe școala


Nu spun „vor merge la școală”, căci pentru mulți elevi porțile școlii vor fi închise. Nu spun nici că vor învăța carte așa cum se făcea în anii normali. De săptămâni întregi o problemă majoră, cea a deschiderii noului an școlar, este pe buzele tuturor: ale părinților și elevilor, ale cadrelor didactice, ale mai-marilor Ministerului Educației și ale politicienilor și jurnaliștilor. Și nu numai. Nimeni însă nu știe cum va arăta noul an școlar. Nimeni nu știe dacă scenariile propuse și zecile de reguli scrise și rescrise vor fi cu adevărat aplicabile. Părinții încă se întreabă dacă să-și lase copiii la școală. Iar copiii încă nu realizează cât de multe îngrădiri vor avea de înfruntat. De câte NU-uri vor trebui să țină seama și câte lucruri noi trebuie să îndeplinească.

Nu ştiu cum elevii, împreună cu profesorii şi părinţii lor, vor găsi drumul spre o educaţie cât de cât normală. Mă gândesc mai ales la elevii din clasa I: cine le va pune stiloul în mână şi cum vor învăţa să scrie în lecţiile predate online… Unele lucruri sunt de noaptea minţii! Iar Ministerul Educaţiei încă face şi desface.

Mi-e foarte greu să aştern câteva rânduri coerente, raţionale, prin care să-mi exprim speranţa că lucrurile încet-încet se vor limpezi, iar elevii se vor putea adapta cumva la acest nou sistem de învăţământ. Sincer, nu am foarte mari aşteptări. Am chiar multe temeri. Cu toate acestea, sper că părinţii, împreună cu copiii lor, îl vor lua de îndrumător, pedagog şi sprijinitor pe Dumnezeu. Mai mult ca niciodată părinţii îşi vor încredinţa copiii Maicii Domnului şi cu rugăciune, calm, răbdare şi nădejde vor cauţa şi găsi calea dreaptă în a-şi educa copiii. Cred însă că anul acesta părinţii vor fi mult mai aproape de copii în procesul de educaţie. Vor prelua, în măsura în care se poate, rolul profesorului sau educatorului. Mai ales la clasele mici este necesar acest tandem, copil-părinte. Iar cei mari vor pune mai mult mâna pe cărţi, vor citi cu adevărat, vor căuta soluţii practice pentru a putea înţelege cât mai mult din materia pe care o vor avea de învăţat.

Cu toţii însă trebuie să înţelegem faptul că nu putem să punem stop educaţiei. Timpul nu încremeneşte pe perioada pandemiei. Viaţa merge înainte. Cu toate că ne pune mari probleme şi ne dă examene greu sau foarte greu de trecut. Cu înţelepciune, dragoste şi mai ales credinţă în Dumnezeu vom găsi soluţii pentru fiecare obstacol ce pare insurmontabil. Mi-am adus aminte de o poezie a lui George Coşbuc – Lupta vieţii – care ne îndeamnă să fim curajoşi atunci cînd viaţa pare a ne îngenunchia. Închei cu ea şi o dedic tuturor: copii, părinţi, profesori. Căci toţi au nevoie de tărie şi curaj.

„Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.”

Maria Buleu

Articol apărut în foaia duminicală nr. 37 / 13.09.2020