Biserica

Șerban VodĂ

Cuvânt la final în Duminica orbului din naștere, Pr. Dinu Pompiliu


Cuvânt la final în Duminica orbului din naștere, Pr. Dinu Pompiliu, 24.05.2020

Au fost multe cuvinte care s-au spus aici, dar am să mă opresc, fără să epuizez subiectul, asupra Apostolului care s-a citit astăzi. Este un text din Faptele Apostolilor. Aceasta este singura carte neterminată din Sfânta Scriptură: Faptele Apostolilor. Sfântul Evanghelist Luca a scris prima parte, ce a trăit el. De atunci fiecare Apostol trebuie să scrie în Cartea aceasta numele dumneavoastră, a celor care așa de frumos v-ați comportat totdeauna, și mai ales astăzi, la sfânta biserică.

Dar ce s-a întâmplat astăzi nu poate fi trecut cu vederea. Este vorba despre Sfântul Apostol Pavel, care predica cuvântul lui Dumnezeu în Filipi. Și era acolo o vrăjitoare vestită, cum vrăjitoare mai sunt și astăzi pe la noi, la care se duc, fără voia lui Dumnezeu, mulți oameni care nu au cultură teologică și educație religioasă.
Saul, când s-a dus la vrăjitoare, a pierdut harul lui Dumnezeu. De aceea, să nu vă duceți după vrăjtori. Sfântul Apostol Pavel, când a auzit-o, știți dumneavoastră – această vrăjitoare câștiguri mari aducea stăpânilor săi – și bineînțeles că a poruncit duhurilor acestea pitoricești să se depărteze de la ea, iar pe Pavel și pe Sila i-au bătut și i-au aruncat în închisoare. Erau în închisoare. Vremuri ca acestea au trăit Apostolii, acestea (de acum, n.r.) sunt ușoare.
Această vreme ne aduce nouă aminte cum trebuie să ne comportăm noi. Și în închisoare fiind, erau cu picioarele bătute în butuci. Și la miezul nopții se rugau, ca să ne învețe pe noi cum ar trebui să ne rugăm. Și mai ales, Pavel se ruga la miezul nopții, căci este rugăciunea de aur. Și știau toți că pe nedrept l-au băgat la închisoare și că l-au bătut, dar pentru Sfântul Pavel, bătăile erau niște înțepături de tânțari, pentru că el Îl iubea pe Dumnezeu. Și avea două gânduri: să nu Îl supere pe Dumnezeu și să nu piardă dragostea Lui Dumnezeu. Celelalte, bătăile erau pentru el niște înțepături de țânțari, acolo în închisoare fiind. La miezul nopții s-a făcut cutremur mare. Știau toți că din pricina lui Pavel se făcuse acest cutremur. Era închis pe nedrept. Îl și bătuseră. Și un înger al Domnului a venit și a desfăcut toate lacătele care erau și toate au căzut, iar cel care răspundea de închisoare a scos sabia și voia să se omoare. Auziți dumneavoastră cuvântul plin de dragoste al Sfântului Apostol Pavel: „Să nu-ţi faci niciun rău, că toţi suntem aici.” Ce suflet de Apostol a avut Sfântul Pavel! Să nu-ţi faci niciun rău, pentru că toţi suntem aici. Vedeți dumneavoastră, nu a spus: eu sunt aici. Smerit fiind, a spus: „toți suntem aici”. Iar când conducătorul închisorii s-a dus să se uite, a căzut în fața lui Pavel și a spus – Domnii mei, ce să fac ca să mă mântuiesc? Și a spus – Crede numai şi te vei mântui, tu şi toată casa ta.

Sfântul Evanghelist Luca nu face literatură. El scrie lucrurile așa cum s-au întamplat, ca să înțelegem noi cât de important e să credem noi. Fiecare trebuie să credem în Dumnezeu și se va mântui casa noastră. Nu numai că l-a scos din închisoare. Spune fără tăgadă, Luca, după ce pe toate le cercetase cu de-amănuntul, că l-a pus în casă la el și i-a spălat rănile – dovadă că îl bătuseră crunt. Și atunci s-a botezat temnicerul, cu toată casa sa, adică cu copiii, cu părinții, cu slugile, cu toți care erau acolo, ca să ne arate nouă cât de importantă este credința.

Și vă mărturisesc: prezența dumneavoastră aici este un act de credință. V-am privit cu lacrimi așa, printre gard, pe aici, pe acolo, peste tot. Îmi aduc aminte de un cuvânt pe care mi l-a spus un bătrân cu viață îmbunătățită, care de vreo zece ani a trecut la cele veșnice: – Părinte, zice, eram într-o stare de veghe sau de somn, nu știu, dar am văzut că toate străzile care mergeau spre Biserică erau pline cu oameni.” Exact cum e strada aceasta acum! Ce bine dacă am fi cu toții împreună, în fiecare duminică!

Minunată a fost slujba aceasta. M-am simțit în Galileea Neamurilor, acolo unde Hristos era cu ucenicii săi, pe unde Apostolii făceau Sfânta Liturghie. Iată, deci, cât de importantă este credința.

De aceea, iubiți credincioși, să păstrăm cu sfințenie dreptarul credinței sănătoase. Au încercat să se lupte, să pună toată vina pe Biserică, dar nu au avut (n.r. – sorți de izbândă), că noi am fost oameni înțelepți, și am știut cum să stăm, să păstrăm credința în cugete curate și am făcut din casele noastre – biserici. Așa ați stat și ați urmărit viața Bisericii.

Iubiți credincioși, să nu uitați niciodată – aceasta este calea pe care trebuie să mergem! Orice au spus ei despre Biserică, sunt vorbe fără valoare. Pentru că sunt la o vârstă, am văzut mulți care au batjocorit viața Bisericii, și chiar pe preoți. Ce s-a ales de viața lor, știți dumneavoastră mai bine ca mine. Nu vă luptați cu Dumnezeu. Nu veți ieși niciodată biruitori. Rămâneți lângă El și veți fi biruitori, dumneavoastră și tot neamul dumneavoastră.

Să ne ajute Dumnezeu, ca să putem să facem fiecare Liturghie în vara aceasta, chiar dacă facem aici. Am făcut-o și am ieșit cu Sfintele Daruri și pe stradă, că-mi plângea inima. Nu puteam să îi las pe unii în curte și să îi las pe ceilalți afară. Am trecut peste tot și a fost bucuria aceasta, că am fost împreună.

De aceea, să rânduiască Dumnezeu, să fim mereu împreună și puternici. Hristos a înviat!