Biserica

Șerban VodĂ

Crucea lui Hristos – nevoinţa monahală sau dulcea povară a căsniciei


Pentru mulți dintre tinerii din zilele noastre există o fascinație destul de mare față de cultura și viața din America.

Suntem aproape de a ne lepăda tradiţiile, din păcate, într-un moment în care am primit deja cu braţele deschise şi le promovăm intens pe cele occidentale, mai ales pe cele ale americanilor. Le cunoaşteţi şi dumneavoastră care sunt. Generaţia care este în curs de dezvoltare aspiră la visul american, în contrast cu unii de acolo, care poate au un confort material sau social, dar tânjesc după Hristos, după Sens.

În chip binecuvântat, pe o insulă pustie şi fără multe facilităţi ale vieţii moderne, în Alaska, maica Nina este stareţa mănăstirii Sfântului Nil Sorski. Acum una dintre cele patru monahii ale obştii schitului, ea a descoperit Ortodoxia după ce a trecut de prima tinereţe, deşi sufletul său pustiit de deşertăciunile lumii Îl căuta pe Hristos încă din anii facultăţii.

 Maica Nina a crescut într-o familie destrămată – mama şi tatăl ei au divorţat; crescând doar cu mama şi cu o soră mai mare în San Diego, oraşul în care a trăit şi Părintele Serafim Rose. Povesteşte ea că nu a primit o educaţie religioasă, mai mult decât atât, nu prea a avut contact cu biserica.

 „Pe zi ce trecea eram tot mai nefericită şi mai nemulţumită de starea în care mă aflam… Deşi pe atunci nu-mi dădeam cu adevărat seama, totuşi simţeam că trebuie să fie o cale care să-mi aducă pacea şi liniştea în suflet. Într-o zi m-am privit în oglindă şi mi s-a părut că-mi dispăruse complet lumina din ochi. În acel moment am simţit o stare de disperare, m-am aşezat în genunchi şi m-am rugat: «Dumnezeule, dacă exişti, te rog, arată‑mi calea pe care trebuie să merg!»

– Nu ştiam dacă există, deşi în adâncul inimii mele Îl simţeam. Era ceva acolo care-mi spunea că există Dumnezeu. Dar nu era o convingere care să mă stăpânească cu totul.”

Maica explică prin cuvinte emoţionante şi cutremurătoare, cât de mult i s-a schimbat viaţa după ce L-a cunoscut pe Hristos. Ea crescuse într-o societate secularizată şi materialistă, a fost învăţată să trăiască în belşug, fără să i se refuze sau să îi lipsească ceva din punct de vedere material.

 „După ce-am trăit câţiva ani felul ăsta de viaţă şi după ce-am experimentat puţin din aşa-zisa libertate, sufletul meu a înţeles că murea. Nu mă simţeam liberă… eram atât de nefericită! … Cumva, am ştiut atunci, în sinea mea, că singura cale de a schimba lumea era să mă schimb pe mine însămi.

 Şi aşa am ajuns la rugăciunea în genunchi către Dumnezeu, iar prin această rugăciune mi s-a schimbat viaţa.”

Într-o permanentă convertire la adevărata credinţă, maica Nina a descoperit hrana de care avea nevoie sufletul ei prin trăirea vieţii călugăreşti într-o insulă pustie din America. Nu în America pe care o cunoaştem din filme însă.

Cuvintele maicii mi-au adus aminte de un reportaj Secvenţe TRINITAS, de acum 2-3 ani, despre viaţa unei familii nou formate, familie trăitoare şi profund ortodoxă.

„Toată viaţa am tânjit după Hristos fără ca eu să ştiu!” spunea cu lacrimi în glas Andreea Cojoc. Ea este o fostă dansatoare, iar soţul ei, Rareş, este multiplu campion naţional la dans sportiv.

Cei doi ne povestesc în interviul respectiv faptul că au avut şi ei o viaţă obişnuită pentru tinerii de astăzi, în duhul societăţii de consum. Nu îi cunosc personal, dar dragostea şi mărturisirea lor curate m-au marcat la vizionarea poveştii lor şi am revenit la ea din acest motiv.

Andreea spune că pe ea a schimbat-o definitiv pierderea tatălui ei. A cerut de la Dumnezeu o zi în plus cu el, promiţând să îşi dedice restul vieţii Lui. Cu vocea gâtuită de emoţie, Îi mulţumeşte pentru că a primit încă 4.

Apoi, în acele momente a început să îşi pună întrebări şi să caute răspunsuri. Şi le-a găsit în Noul Testament, punând temelie astfel apropierii de Biserică, la fel cum s-a întâmplat şi pentru mine.

Despre căsătorie vorbeşte cu înţelepciune – la fel de tânărul ei soţ, Rareş. El mărturiseşte că este cu adevărat o cruce, de pe care nu trebuie să ne dăm jos, nădăjduind la bucuria Învierii şi la Împărăţia Lui Dumnezeu.

M-am regăsit şi în cuvintele lor de recunoştinţă faţă de Sfântul Nectarie, Sfântul Fanurie şi Sfântul Mina, printre alţii, de la care au primit degrabă ajutor. Am primit şi eu ajutorul sfinţilor pomeniţi, care ne-au arătat darul facerii de minuni mie şi familiei mele.

Am dorit să vorbesc despre cele două modele atât de diferite de viaţă duhovnicească pentru a le pune în oglindă şi a sublinia lucrarea individuală pe care ne-o pregăteşte Dumnezeu.

De la viaţa pe o insulă pustie din America, la regăsirea Ortodoxiei tradiţional românească, maica Nina de la Schitul Sfântului Nil Sorski şi familia Cojoc sunt în aceeaşi căutare neobosită a Lui Hristos.

Florinela Ivaşcă

(Articol publicat în „Cuvântul care zideşte” nr.7 din 16 februarie 2020)