Biserica

Șerban VodĂ

Biserica, loc al petrecerii cerești


Ce poate fi mai înfricoşător decât aceste lucruri. Că Biserica este Cer şi că mai înainte şi casele erau biserici, iar acum Biserica este mai defăimată chiar decât o casă. Că într-o casă este rânduială şi fiecare îşi face slujba lui, iar în biserică este mare tulburare şi neîncetată frământare de lume, ca într-un târg. Şi doar ştiţi că biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfânt şi îngeresc, este Împărăţia lui Dumnezeu şi însuşi cerul. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Cum se cuvine a sta în Biserică

Adu-ţi aminte de Sfânta Masa aceasta, pentru ce pricină este pusă şi Cine se află pe ea. Ştiu că cel nebotezat nu cunoaşte această taină, dar tu ştii ce să înţelegi când auzi pe Proorocul zicând: „Aşa zice Domnul, depărtaţi-vă de la pământ şi vă suiţi la cer”. Că Biserica cer se numeşte. Adu-ţi aminte al cui Nume se cinsteşte în Biserică! Iar acum voi faceţi în biserică mai mult râs decât în târg. Că la adunările voastre lumeşti staţi liniştiţi şi nici o gâlceavă, nici vorbă, nici strigare nu se face între voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeşte sfinte şi înfricoşătoare lucruri, cei ce voiţi să vorbiţi deşertăciuni vă aflaţi ca la o petrecere. Au doară nu aveţi case? De Biserica lui Dumnezeu nu ţineţi seama şi vorbiţi şi cu cei ce voiesc să tacă. De vorbiţi de ale voastre treburi nu vă opresc, dar vorbiţi acasă la voi, la masă, la baie şi la târg. Dar la biserică este loc al petrecerii cereşti, loc de rugăciune şi de învăţătură, loc de mântuire. Iar voi faceţi din biserică iarmaroc, prăvălie a schimbătorilor de bani, loc de împodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfrânare, loc de vânzare şi cumpărare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecăţile; toate la biserică le poţi vedea. Noi, în toate zilele, ne întrebăm şi ne îngrijim, că doar veţi câştiga ceva de folos la biserică şi aşa să vă duceţi acasă, iar voi mai vârtos spre sminteală şi spre păcate vă adunaţi, în loc să vă curăţiţi de ele. Deci roagă-te ca să înţelegi, iar mai vârtos se cade a tăcea, ca liniştea şi tăcerea ta primindu-o, Dumnezeu să te facă pe tine înţelept. Iar dacă nu poţi să taci, ieşi din biserică, să nu fii altora spre sminteală. Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un singur trup al lui Hristos, aşa şi o singură lucrare este Sfânta Biserică, adică să stăm cu frică, să ascultăm, să luăm aminte şi să ne rugăm. Că şi episcopul tăcând, stă şi slujitorii una cântă, iar noi toţi răspundem într‑un singur glas. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Care este rostul stranei în Biserica ortodoxă

Specificul unei biserici ortodoxe este dat şi de lipsa băncilor. Credincioşii stau în picioare pentru că nu sunt simpli spectatori, ci participanţi la lucrarea care se săvârşeşte în altar. În bisericile ortodoxe nu sunt bănci, ci doar strănile aşezate pe margine. Strănile nu sunt neapărat locuri unde se stă jos, ci locuri unde monahii stăteau în picioare şi îşi sprijineau mâinile în timpul slujbelor de priveghere care uneori se întindeau pe durata unei nopţi. Părintele Ilie Cleopa spunea că în strană se pot aşeza numai credincioşii în vârstă care din slăbiciunea trupului nu pot sta în picioare, dar cei care pot, să nu stea jos în nici un chip în timpul slujbelor. În bisericile mai vechi, scăunelul din strană nu era făcut niciodată pentru confort. El nu era mai lat de o palmă şi se putea ridica. Braţele strănii, la fel, nu erau făcute pentru a te sprijini atunci când stăteai jos, ci erau făcute mai înalte pentru ca monahii să-şi susţină mâinile în care aveau şiragul de metanii. Strănile erau făcute după modelul toiagelor monahilor. În Sfântul Munte Athos şi în alte lavre monahale ortodoxe din Răsărit, călugării nu se rugau la chilii în genunchi, ci în picioare, sprijiniţi în nişte toiage înalte care erau la capăt în forma literei T pentru sprijinirea mâinilor. Tipicul Sfântului Sava spune că dacă în timpul unei privegheri de toată noaptea monahul simte că este biruit de oboseală se poate odihni puţin, stând jos în strană.

Să petrecem timpul rugăciunii din Biserică în evlavie şi linişte

Sfântul Nicodim Aghioritul spunea că timpul rugăciunii în Biserică nu este foarte lung, de aceea trebuie să ne străduim ca măcar pentru un ceas să stăm în evlavie şi linişte. „Pentru aceasta, fraţii mei, vă rog, în numele Domnului, să staţi în Biserica lui Hristos cu toată luarea aminte, cu buna rânduială, cu evlavie, cu pace, cu linişte şi toată smerenia trupului şi a sufletului, împăcaţi-vă unii cu alţii şi îmbrăcaţi cuviincios, şi aşa să aduceţi rugăciunile voastre lui Dumnezeu. Că auzi ce spune Domnul prin gura proorocului Isaia: Spre cine voi căuta, decât spre cel smerit şi blând, care se cutremură de cuvintele Mele? (Isaia 66, 2). Dimpotrivă, cel care nu stă la biserică cu evlavie şi bună rânduială, nimic nu se foloseşte, ci mai degrabă se întoarce acasă osândit. Căci cum va căuta Dumnezeu la cel fără rânduială şi certat cufratele său? Cum va asculta Domnul rugăciunea celui neiertat cu fratele său şi stăpânit de mândrie? Sau cum va asculta pe cei ce vin îmbrăcaţi necuviincios şi se roagă cu mintea risipită şi fără umilinţă? Cu adevărat, la aceştia se împlineşte cuvântul proorocului David: Rugăciunea lui să se prefacă în păcat (Psalm 108, 6). […] Căci se cade vouă, creştinilor, când veniţi de la biserică să daţi celorlalţi care n-au putut veni învăţăturile, cuvintele de folos şi sfaturile pe care le‑aţi primit în biserică.”