Biserica

Șerban VodĂ

A trecut la cele veșnice vrednicul de pomenire, marele scriitor Mihail Diaconescu


A trecut la cele veșnice vrednicul de pomenire, marele scriitor Mihail Diaconescu, fiul părintelui Aurelian Diaconescu din comuna Vulturești, judetul Arges. Un om de aleasă cultură si profund teolog, un filozof innăscut și un mare iubitor al limbii române. Inzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, răspundea cu promptitudine și claritate la toate provocările moderne și postmoderne. A fost un clasicist remarcabil și un iubitor de limba straromana pe care o cunoștea în cele mai mici detalii. A scris mult, adeseori cu lacrimi în ochi, ca un apostol al neamului. Era tot timpul cuprins în discuțiile sale cu mari oameni de cultură din țară și din străinătate. L-a preocupat ca și pe Nicolae Iorga istoria Bisericii Române.

Ca dascăl de cultură și simțire românească, Mihail Diaconescu a știut să fie profesorul care a crescut multe generații de intelectuali români. L-a preocupat relația dintre istorie, cultură și spiritualitate. A fost inițiatorul unor reviste culturale militante, începând cu revista Argeș, căreia i-a fost director. Un abil exeget al gândirii românești, un mare cunoscător al istoriei, un scriitor neegalat, care a lăsat în cultura română peste 60 de volume în care putem descifra sensibilitatea sufletului său, dragostea pe care a avut-o pentru această țară și pentru fiii acestui popor. Un muncitor de neegalat. Până în ultima clipă a rămas la masa de scris, cufundat în gândurile sale și în scrierile sale, mereu altele, lăsate nouă ca moștenire. 

De la înălțimea vârstei sale duhovnicești privea cu claritate gândurile multor inimi. Ca duhovnic l-am cunoscut așa cum era el, înaintea lui Dumnezeu, curat la suflet, milostiv, lesne iertător, iubitor de copii, muncitor, gata oricând să sară în ajutorul semenilor. Și-a încheiat viața cu conștiința că și-a făcut datoria față de toți. L-am împărtășit cu câteva zile înainte de a trece la cele veșnice. A plecat liniștit. A murit cu demnitatea cu care a și trăit, fără să supere pe cineva. Când vă scriu aceste gânduri sufletul meu este cuprins de o mare durere. Pierdem un fiu al neamului, o conștiință vie, un român adevărat și un creștin autentic. Pentru Mihail Diaconescu, cea mai mare mângâiere va fi să îi citim opera și să îi moștenim elanul de a munci, așa cum moștenise de la tatăl său cultul muncii adevărate. 

Mă gândesc în aceste momente la scrisoarea testament a Sfântului Apostol Pavel, lăsată nouă și care se potrivește cu viața lui Mihail Diaconescu, incununată de multe lupte și de reușite. Sfântul Pavel spunea „lupta cea buna m-a luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum ma așteaptă cununa dreptății pe care Dumnezeu o va da nu numai mie ci și tuturor celor care au iubit în lume arătarea Sa” (II Timotei capit. 4, versetul 7-8). Ca și Sfântul Apostol Pavel, Mihail Diaconescu își încheie viața având conștiința că și-a făcut datoria față de toți și mai ales față de Dumnezeu. 

A murit spovedit și impărtășit cu bucuria că a dus mai departe credința tatălui și a mamei sale. A purtat toată viața în suflet ținuturile natale și chipurile multor săteni pe care le-a înveșnicit în operele sale. A ținut să fie înmormântat în pământul moșilor și strămoșilor săi. Fie-i țărâna ușoară și Dumnezeu să-l ierte! 

Părintele Dinu