Biserica

Șerban VodĂ

18 noiembrie 2020, despre a fi sau a nu fi


Anii acestei lumi, doar Tatăl îi ştie. Până unde mai poate sacrificiul Fiului şi lacrimile sfinţilor şi Maicii Domnului să compenseze răul, care se adună, se tot adună, copleşeşte această lume, din ce în ce mai haotică? Până când?

Într-o lume a firescului, astfel de frământări nu şi-ar avea locul. Nu e treaba ta, omule, să ştii zilele! Menirea ta este să înveţi să fii, nu oricum, ci după modelul hristic. Să fii purtător de bine şi de frumos.
Dar, iată că a venit vremea când omul cade cu tot cu Creaţie, cu o viteză ameţitoare şi, oricât ai încerca să nu te laşi bântuit de imagini apocaliptice, lumea te pune faţă în faţă cu ele.

Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994) ne atenţiona, cu deosebire începând cu 1987, că în anii ce vor urma, toţi şi toate vor fi urâţite de om. „Se vor întâmpla multe evenimente. Probabil că veţi apuca şi voi să trăiţi multe din semnele pe care le descrie Apocalipsa. Încetul cu încetul, ele încep să iasă la iveală. Eu, netrebnicul, strig de atâţia ani de zile şi nu mă aude nimeni! Situaţia e înfricoşătoare, neînchipuită. Nebunia a depăşit limitele, a venit apostazia şi mai rămâne acum să vină şi fiul pierzării. Lumea va deveni un spital de nebuni! În această harababură care va domni, fiecare stat se va ridica să facă ce spune raţiunea. […] vom vedea că se întâmplă lucruri incredibile, faptele cele mai nebuneşti, doar că ele vor trece repede, ca şi clipele unui ceas. Ecumenismul, piaţa comună, un stat mare, o singură credinţă în graniţele lui, acestea sunt planurile diavolilor.”

Pe 11 mai 2011 (tot sub semnul lui 11) este adoptată Convenţia de la Istanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. O iniţiativă binevenită, dar care sub frumosul ambalaj ascunde naşterea unei hidre.

În documentul atunci semnat doar de 12 state (Austria, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxembourg, Muntenegru, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia), ulterior adăugându-se şi altele, printre care şi România, până la impresionantul număr de 47 de ţări, este strecurată o definiţie pe care semnatarii se obligă să o recunoască şi să o pună în practică: identitatea de gen.

Este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului. Ce înseamnă identitate de gen? Că bărbaţii şi femeile nu sunt diferenţiaţi doar din punct de vedere anatomic, ci ei pot să îşi aleagă şi să îşi declare genul după cum doresc, încă din perioada copilăriei.

Este de menţionat că după semnarea acestui document, pentru ca el să aibă consecinţe în statele semnatare, trebuia să fie ratificat de fiecare ţară. Din acest punct au apărut trei categorii de state.

1. Au semnat, dar nu au ratificat. Pentru aceste ţări consecinţele semnării sunt deocamdată nule. Aici enumerăm: Armenia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lichtenstein, Lituania, Moldova şi Marea Britanie.

2. Au semnat, au ratificat integral şi au început implementarea: Albania, Belgia, Bosnia şi Hertzegovina, Islanda, Italia, Luxembourg, Muntenegru, Portugalia, San Marino şi Turcia.

3. Au semnat şi au ratificat, dar cu modificări. Este grupul cel mai numeros, din care face parte şi România.

Dacă am fi ratificat documentul în forma sa semnată la Istanbul, atunci între multe consecinţe juridice pe care actul le ar fi generat, ar fi fost una care întrece în hidoşenia sa toate nenorocirile petrecute în spaţiul românesc în anii de după Revoluţie. Ar fi urmat introducerea în programa şcolară a obligaţiei învăţătorilor şi a profesorilor de a instrui copiii că genul şi-l aleg ei, după cum doresc, conformaţia lor anatomică nefiind decisivă. Deci, chiar dacă un copil este băiat el poate susţine că este fată şi poate obliga legal pe oricine să îl considere fată, inclusiv pe părinţii săi. Indiferent de vârsta copilului. Aceeaşi situaţie şi în cazul fetelor care doresc să fie considerate băieţi.

Ca o reacţie la această încercare de pervertire a minţilor copiilor, Parlamentul României a votat o lege care modifică articolul 7 din Legea educaţiei din 2011, lege care interzice prezenţa în programa şcolară a acestor mizerii morale. Apoi au trimis Legea spre promulgare la Preşedintele României, Klaus Johannis.

Aici însă iniţiativa Parlamentului a fost blocată. Domnul Preşedinte refuză să semneze Legea şi cere Curţii Constituţionale să respingă această Lege pe motiv de neconstituţionalitate.

Curtea Constituţională trebuia să se pronunţe pe această solicitare a Preşedintelui României, la data de 28 octombrie 2020, dar a amânat verdictul pe această temă pentru data de 18 noiembrie 2020. Adică miercurea următoare.

Pe 28 octombrie, cu excepţia Radio România Actualităţi, nimeni nu a vorbit despre această mârşăvie. Nimeni, nici măcar un comentariu, cât de mic.

După anunţul Curţii Constituţionale de amânare a deciziei, peste doar câteva ore, la 17.59, apare un editorial de mahala al lui Cristian Tudor Popescu, îndreptat împotriva PF Patriarh Daniel şi a ortodocşilor (numiţi în acel text, vite).

Trei zile toată lumea se enervează. CTP este ridiculizat de toată presa (cu excepţia DIGI 24, bineînţeles), dar ce era important se obţinuse deja. Încercarea lui Klaus Johannis de a pune bazele legale pentru pervertirea copiilor români a trecut neobservată în spatele perdelei de fum, atât de groase, pe cât de groaznică era crima morală pe care trebuia să o ascundă.

Cine şi-ar fi închipuit înainte de 1989 că vom trăi aşa zile? După ce ne-a avertizat prin Fiul să nu împiedicăm copiii să vină la El, va îngădui Tatăl şi această încercare de schimonosire a celor mai frumoase suflete? Nimeni nu spune nimic. Niciodată nu a durut tăcerea ca în aceste zile.

Miercuri, 18 noiembrie, vom fi în post. În întâmpinarea acestei grele decizii a Curţii Constituţionale, una, două sau chiar trei zile de post cât mai aspru – fiecare după puteri – dublate de rugăciune, nădăjduim că vor fi ascultate de Sfânta Treime, pentru ca România să nu ajungă Sodoma şi Gomora descreieraţilor unui veac şi aşa prea murdar.

Laurenţiu Constantinescu

Articol apărut în foaia duminicală „Cuvântul care zidește” nr. 46 (507) / 15.11.2020